• Home
  • Beauty
  • Nail Art
  • Carti
  • General
  • Contact
Claudia`s Choice

Buna dragilor,

Daca e sa o luam logic, eu ar trebui sa urasc apa cu pasiune. In primul rand, am amintiri neplacute de cand varul meu, bun baiat, s-a gandit ca ar fi frumos sa ma impinga in apa, de la o inaltime de vreo 2 metri, intr-o apa cam tot atat de adanca. Asta se intampla in urma cu vreo 18 ani, si chiar si acum fac semi-atacuri de panica daca imi vine apa direct in fata. In alta ordine de idei, eu sunt in zodia Taur in zodiacul european si Dragon de foc in cel chinezesc. Vi se pare cumva ca sunt zodii de apa? Nu, nu sunt! Cu toate astea, iubesc apa. Iubesc sa ma balacesc in ea, sa inot, sa stau sa ma relaxez, si de multe ori ma uita Dumnezeu sub dus, cu apa curgand, si nu ies de acolo decat atunci cand se aud batai in usa cum ca ar mai avea si alte suflete nevoie la baie.

Totusi, azi nu o sa va povestesc despre apa cunoscuta sub numele de apa de menaj, ci despre apa de baut. Apa noastra cea de toate zilele si despre relatia mea cu ea. Ca am cateva kilograme in plus, m-ati mai auzit plangandu-ma pe aici, asa cum m-ati auzit si luptand impotriva lor. Si nicio lupta cu kilogramele nu e castigata decat daca se confera organismului aportul zilnic de apa. Cu ideea asta am plecat eu la drum, horatata sa-mi educ organismul sa bea apa, pe principiul "Bea, Claudia, apa!". Pentru acasa, mi-am luat un aparat de filtrat apa, cani frumoase si pahare colorate. Am reusit sa imi impart nevoia de apa - sa zicem cel putin 2 litri pe zi, in 4 reprize, ca sa imi fie mai usor mental sa accept atata apa. Asadar, jumatate de litru dimineata pe stomacul gol, era primul pas. La inceput nici nu-mi mai venea sa ma ridic din pat de groaza apei, insa cu exercitiu, am ajuns acum sa ma pot lauda ca beau aceasta cantitate dintr-o singura suflare. Inca doua portii de apa am decis sa le consum dupa ce ma intorceam de la munca. Asta inseamna ca de la orele 16-17 pana dupa miezul noptii aveam langa mine apa, din care sorbeam mai ceva ca un betiv care soarbe din paharul cu lichidul lui Bachus.

Problema cea mare era la munca. Cum apa de la chiuveta de acolo era plina de calcar si nu se putea bea, si cum nu puteam sa car dupa mine apa de acasa, am cautat variante sa ma mentin hidratata si la munca. Cea mai simpla solutie a fost apa de izvor, si cea mai rapida, magazinul de la colt.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Tema de astazi este Halloween-ul. Am stat mult in dubii cu ce model sa abordez, fiindca unghia de la degetul mijlociu s-a rupt din carne. Intr-un final am apelat la cele mai ieftine unghii false, simple, am ales una care sa se potriveasca si am incercat sa o fac sa arate ca celelalte. Pentru design, am ales acelasi portocaliu ideal de toamna, peste care am stampilat un craniu smecher cu mustata si palarie, mai multe fantome (care mi se pare ca au dat un efect 3D), si o pisica. Mov. Iata ce a iesit:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Astazi discutam tot despre casa, fiindca se pare ca e mult de spus pe acest subiect. V-am spus deja, cred, ca am tras firele de curent in casa, si credeam ca am terminat cu treaba asta si ca urma sa se pun intrerupatoarele, prizele si becurile dupa ce vom varui, dar se pare ca m-am inselat. Din cate am aflat, ar fi indicat sa aiba casuta noastra si un certificat energetic.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Luna aceasta mi-am cam facut de cap in ceea ce priveste shopping-ul de la Avon, insa mi-au placut foarte mult ofertele si nu am putut sa le ratez. Haideti sa va arat ca m-a atras cel mai mult:



Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

De cand ma stiu, nu mi-a placut sa imprumut bani. Sunt tipul de om care prefer sa am mereu niste bani pusi deoparte, pe categorii: bani pentru vacanta, bani pentru mofturi, bani pentru viitoare investitii, economii. Insa aceasta stabilitate economica s-a cam dat peste cap de cand am inceput sa construim casa mult visata. Acum orice venit este bine dramaluit si majoritatea banilor se duc in acea directie. Si desigur, ca orice persoana care face casa, am si eu momentele mele (de obicei nopti intregi, dar haideti sa le spunem momente de dragul conversatiei), cand ma gandesc ce ar fi de facut daca am mai avea nevoie de bani pentru finalizarea investitiei. Incercand sa aplic conceptul de smart shopping si pentru casa, mi se intampla de multe ori sa urmaresc si ofertele online ale marilor magazine de constructii si amenajari si sa fiu atenta la promotiile oferite. Problema cea mai mare cu aceste oferte este ca sunt de foarte scurta durata, si de multe ori acestea dureaza doar una sau doua zile. Fiindca nu avem de fiecare data banii la indemana, ne-am facut un mic plan de batalie in cazul in care am gasi o oferta foarte buna online si am avea nevoie de un imprumut rapid.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Toata lumea stie ca singurul lucru ce nu se gaseste in geanta unei femei este ordinea. Si cum eu sunt un exemplu relevant al rasei purtatoare de geanta, sustin sus si tare aceasta afirmatie si dau si dovezi in aceasta idee:

What's in my bag. Varianta realista 😂😂😂 Asta asa, sa ma credeti pe cuvant cand va zic ca in geanta mea se pierd lucruri 😂😂😂 #claudiaschoice #instalife #instavideo #whatsinmybag #cecontinegeantamea #ceamingeanta #mizerie #clutter #omg #thestruggleisreal
A post shared by Claudia's Choice (@claudiaschoice) on Jul 29, 2017 at 1:27am PDT

De cand ma stiu, mi-a placut sa port genti mari. Am inceput de la gradinita - toata grupa venea cu o tentativa de gentuta, unde de abia inghesuia o eugenie, eu aveam geanta tip postas, unde aveam de toate: sandwich, sticla cu apa, batista, poate si jucaria preferata. La scoala am trecut la rucsac, si de fiecare data, cand aveam de ales, il alegeam pe cel mai mare, in care sa incapa carti, caiete, culegeri, penar, carioci, carti suplimentare. Am ajuns sa port atatea, incat se speriau parintii ca o sa imi deformez coloana.

Acum, am evoluat si am trecut la papornita. De fiecare data, caut cea mai mare geanta si cea mai compartimentata, fiindca in tot haosul meu, imi place sa fie si un strop de organizare. Cred ca geanta este o prelungire a personalitatii mele - plina de lucruri nebanuite, niciodata nu stii ce poti gasi acolo. Din aceasta cauza se intampla sa nu ies din casa fara ea. Niciodata n-am inteles femeile care poarta gentute in care nu le incape nici telefonul, asa cum nu inteleg cum se pot descurca barbatii in viata fara geanta.

Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Tema pentru manichiura de astazi a fost craniile. Eu am decis sa nu va axez pe varianta clasica cu alb si negru si am apelat la o oja rosie si la un craniu inspirat de "Dia de los muertos", accesorizat cu trandafiri rosii. Iata ce a iesit:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Am intarziat atat de mult cu recenzia acestei carti, incat ma simt extrem de prost fata de toata lumea care astepta aceasta prezentare. M-am bagat cu capul in gard (a se intelege in SuperBlog) intr-o perioada extrem de incarcata din viata mea, asa ca timpul meu online a fost super limitat. Umeaza insa concediul si atunci revin cu siguranta pe linia de plutire.

Nu mai lungesc mult introducerea si trec direct la cartea scrisa de  Jhumpa Lahiri, carte ce i-a adus acestei scriitoare un premiu Pulizer, una dintre cele mai apreciate carti de beletristica.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Este vineri seara, este trecut de orele 23. De unde credeti ca tocmai a venit subsemnata? Nu, nu din oras. Nu, nu din club. Cum, nu mai sunt alte variante? Dar la bucatarie nu v-ati gandit, nu? Pai dupa cum va mai spuneam eu aici de cateva ori, eu sunt aceasta bucatareasa si gospodina desavarsita. Bine, nu chiar atat de desavarsita, insa mi-as dori sa ajung un master chef, ceva interesant prin bucatarie. Si cum tocmai am auzit si de stelele Michelin, cele mai bune calificative pe care un astfel de bucatar inrait le poate primi, deja gandul imi zboara departe.

De gatit imi place sa gatesc. De mica, de cand faceam la bunici ciorbe de buruieni gasite prin curte si placinte cu noroi, insa asta este o poveste pentru alta data. Revenind la povestea cu gatitul, imi place, dar in conditiile mele. Ca sa fie o relaxare, gatitul trebuie sa se practice in liniste si pace. Asta insemna ca prefer sa gatesc singura atunci cand ma simt inspirata sa creez noi feluri de mancare. Imi place sa ma joc cu ingredientele si sa inventez mancaruri noi, si apoi sa gasesc cobai dornici sa le incerce.

Mi-ar placea sa fiu chef intr-un restaurant de renume, insa sa gatesc doar pentru doua persoane, si doar in zilele in care as avea eu chef. Daca m-ar suna patronul sa-mi zica, de exemplu, ca in seara asta vine Sia in Romania (cantareata mea preferata) si ar lua cina alaturi de o alta vedeta de pe la noi, in ideea unei colaborari, as fi prima care m-as inghesui in bucatarie sa-mi pun sortul si sa ma apuc de gatit. Fiind o fana inraita, stiu deja cate un lucru sau doua despre ea, asa ca stiu si faptul ca este vegana. Poate pentru unii acest aspect ar fi o bataie de cap in ceea ce priveste alegerea unui meniu, insa cu putin studiu personal in domeniu, nu e chiar atat de dificil pe cat pare.

Dupa cum stiti, veganii isi iau o parte din necesarul de grasimi din nuci si seminte. Fie ca le folosesc ca atare, fie ca prefera ulei presat la rece, acestea fiind esentiale pentru buna functionare a organismului. Eu voi incerca sa ii ofer vedetei mele preferate cele mai gustoase si mai sanatoase alegeri. Am aflat de la o prietena de a mea, care are un copilas si care prefera sa faca toata mancarea in casa, ca si uleiul se poate face la fel de simplu, folosindu-se o presa de ulei YODA HOME PRO. Totul e super usor - trebuie doar sa aleg tipul de seminte, sa le pun in presa, sa apas pe un buton si sa ma bucur de un ulei natural si sanatos.

Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Astazi vom incepe cu un exercitiu de imaginatie. Care este primul curand care va vine in minte cand auziti cuvantul stampila? Sanse mari sa fie societate, firma sau afacere, nu-i asa? Sau poate banca, acte si semnatura? Cam aceasta este perceptia noastra cand vine vorba de acest instrument, il percepem ca pe ceva potrivit doar pentru mediul de afaceri, ceva ce ne ajuta sa rezolvam mai usor problemele de birocratie.

Cum ar fi insa daca stampilele ar face parte din viata noastra de zi cu zi? Vazusem nu de mult un videoclip pe Youtube, in care un tanar mutat in Japonia povestea despre Hanko, stampilele pe care locuitorii acelei tari le folosesc pentru a semna documente. Acestea sunt niste stampile speciale, care au parte de o personalizare la fel de speciala, facand parte din cultura japoneza de sute de ani.

Cum ar fi oare daca si la noi s-ar introduce stampila pentru oamenii de rand si n-ar mai fi specifica doar persoanelor juridice? Oare ce am putea face cu ea? Am stat, am gandit, am cugetat, si cred ca am gasit cateva intrebuintari cel putin interesante.

Stampila ar putea fi folosita ca un semn de proprietate, ca un watermark. Stiu ca poate parea amuzant, insa daca lucrati intr-un mediu cu foarte multi colegi, se mai pot intampla si chestii neprevazute. S-ar putea ca cineva sa va ia mancarea din frigiderul comun si sa o consume, lasandu-va flamanzi la pauza de pranz. Sau ca altcineva sa va ia topul de hartie pe care l-ati adus tocmai din depozit, special pentru a-l folosi la un proiect urgent. Stiu, neplacute ambele situatii, insa n-ar fi mai simplu sa aveti propria stampila cu numele nostru pe ea? Cu o simpla apasare, va veti declara bunurile ca fiind ale voastre si niciun coleg cu glume in program n-ar putea sa mai spuna "Nu stiam ca e lucrul tau, n-am vazut numele tau scris pe el".

O alta idee foarte utila ar fi folosirea unei datiere. Cunosc multe gospodine carora le place sa umple, in fiecare vara si toamna, sute de borcane cu diferite bunatati, dulci sau murate. Multora le place sa mai incerce si retete sau metode noi de conservare, asa ca o datiera ajuta gospodinele in cauza sa aiba o situatie clara asupra perioadei in care s-a pus la borcan ceva nou, si de asemenea poate sa observe cat timp se mentine acel ceva in conditii optime. In plus, am vazut ca acum exista in comert si stampile pe care le puteti personaliza acasa, avand litere si cifre, deci se poate scrie si numele retetei pe langa data ei. Si daca s-ar adauga si un fundal colorat la acea stampila, niciun borcan n-ar mai ramane neetichetat prin camara.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Se stie deja ca limba noastra e o comoara. Insa o comoara si mai mare e sa stii si alte limbi de circulatie internationala, pe langa limba materna. Si asta mai ales daca va cautati un job. Fie ca urmariti  un post pe Resurse umane, fie ca sunteti soferi, doctori sau contabili. In majoritatea meseriilor de astazi se intampla sa fiti nevoiti sa discutati cu cineva intr-o alta limba, si credeti-ma pe cuvant, furculision si gogomanition chiar nu se mai poarta. Majoritatea societatilor au cel putin un contact si un contract cu o persoana vorbitoare de alta limba, asa ca este foarte important ca cineva sa se inteleaga cu acea persoana. De multe ori exista intr-o societate persoane care sa se descurce cat de cat ok intr-o anumita limba, deprinsa de la scoala, de la filme sau vizitand anumite tari, insa totul se schimba atunci cand se cere o comunicare cu termeni de specialitate. Care ar fi atunci solutia la aceste probleme?


Cursuri de limbi straine pentru firme, succesul in afaceri


Cred ca orice societate care se respecta trebuie sa incerce sa fie la zi cu toate reglementarile si specializarile posibile. Majoritatea au deja contracte cu firme de traduceri specializate, insa este nevoie de mai mult. Ce faceti cand va suna colaboratorul din Norvegia sau Japonia? Cu siguranta nu puteti sa ii spuneti sa stea putin in telefon, pana trageti o fuga la traducator, ca sa intelegiti ce vrea sa transmita, nu?



Cursurile de limba straina pentru formarea specialistilor sunt un pas inainte catre o colaborare mai buna cu firmele straine. Nu cere nimeni un asemenea curs pentru un client cu care veti colabora o data sau de doua ori, insa in momentul in care colaborarea devine serioasa si profitabila, tine de etica in afaceri sa puteti discuta cu un client mai multe aspecte decat vremea de afara.

In cazul in care sunteti pe punctul de a semna un contract cu un nou colaborator strain, agentia de traduceri Swiss Solutions poate fi o solutie cu adevarat. Este necesar sa apelati la personal calificat, care sa va traduca acel contract cu termeni juridici, inclusiv partea din josul paginii, pe care nimeni nu se mai sinchiseste sa o citeasca, insa in care se regasesc, de fiecare data, clauze importante. Asa veti avea parte de transparenta si de succes in afaceri, fara niciun risc.

Voi ce parere aveti despre cursurile de limbi straine intr-o firma? Ajuta la dezvoltarea ei?

Kiss Kiss.

* Acest articol este scris pentru proba 7 de la SuperBlog 2017.
Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Tema de astazi are treaba cu dovlecii. Eu m-am gandit sa o fac sa aiba de a face si cu Halloween-ul, asa ca am apelat de modele de dovlecii specifici acestei perioade. A trebuit sa ma descurc cu niste unghii super mici fiindca azi s-a intamplat un accident cu unghiile mele, dar am trecut peste si acesta este rezultatul:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

E oficial! Incepand cu data de 28 octombrie, subsemnata aici de fata are concediu. Si nu 2-3 zile, ci pana pe data de 13 noiembrie, iar mie inca nu imi vine sa cred. Poate o sa vi se para ciudat, insa eu, in cei 7 ani de munca prestati pana acum, nu am avut parte de un concediu adevarat. Da, am avut parte de cateva zile la mare, de cateva zile de stat acasa, si de cateva zile in luna de miere, insa cam atat. Jobul meu nu imi prea permite concedii de lunga durata, asa ca de fiecare data cand plecam pe undeva, peste maxim 2 zile suna telefonul si eram chemata de urgenta inapoi.

De data asta m-am organizat cum trebuie la noul job (care nu mai e nou, ca am aproape 9 luni de cand sunt acolo), am anuntat de 3 luni ca imi iau concediu si la jobul part-time, asa ca sunt in grafic cu toate. Poate sunteti curiosi ce o sa fac? Ei bine, totul e planificat pana in cele mai mici detalii. Prima saptamana o dorm. Vreau sa dorm de dimineata pana seara, si de seara pana dimineata. Cu telefonul inchis, cu jaluzelele trase, fara niciun sunet in jur. O sa o las mai moale si cu mediul online si o sa citesc foarte mult, cand nu o sa mai pot sa dom.

In a doua saptamana, care include si sarbatorirea a 3 ani de casatorie, vreau sa plecam in vacanta. Nu o sa stam prea mult, insa deja am planul facut de acasa, ca asa imi place mie sa imi organizez vacantele pana la cele mai mici detalii. Planuiesc o vacanta scurta in Brasov si in imprejurimi. Tot in acea zona am fost si in luna de miere, insa n-am avut prea mult timp, fiindca am vrut sa cuprindem mai multe puncte de atractie intr-un timp destul de scurt.

De data asta o sa fie o vacanta mai calma, fara graba. Am cautat deja, cu vreo 2 luni inainte, cazare in acea zona, si dupa multe cercetari am gasit ceva ce cred ca o sa ne fie pe plac la amandoi. Ne-am informat peste tot, am cautat recenzii, am cautat poze. Am dat peste ceva ce ne-a placut amandurora si ne-a dus cu gandul la zapada si la iernile din copilarie:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

A cincea tema de la SuperBlog 2017 ne provoaca sa povestim cel mai sensibil moment din viata, si cum am reusit sa trecem peste el, cu ajutorul muzicii. A fost cat pe ce sa spun pas acestei probe pentru ca, dupa cum majoritatea sau putini care ma citesc stiu, prefer sa tin o parte a vietii mele privata. Totusi, dupa ce m-am gandit mai bine, am considerat ca poate o sa ajute pe cineva aceasta experienta, asa ca mi-am calcat pe coada, mandrie si orgoliu si o sa las cuvintele sa iasa la iveala.

De cand ma stiu, imi place muzica, si pot spune ca a fost o pasiune pentru mine de cand am inceput sa vorbesc. Si acum mama rade de mine si imi zice ca eu am inceput prima oara sa cant, si dupa aia sa vorbesc. Am crescut cu muzica pe fundal, de multe ori cantata de mama in timp ce trebaluia, asa ca mereu mi-a placut sa o ascult. O prefer mereu pe cea de calitate, dar pentru mine asta nu inseamna neaparat aceea care se aude la maxim in difuzoare oriunde, ci acea muzica ce reuseste sa imi aline sufletul.

Sa revenim insa la poveste. Eram in anul I de facultate. Eram entuziasmata, urma sa plec de acasa si sa stau la camin, sa ma organizez singura, sa imi fac prieteni noi. Trebuia poate sa fiu un exemplu de fericire, insa n-a prea fost chiar asa. In primul rand, asta insemna o relatie oarecum la distanta cu iubitul. In al doilea rand, simteam ca nu prea apartin acolo la facultate. M-am inscris la o specializare total diferita de ce facusem in liceu, cu promisiunea unui job dupa terminarea facultatii. Luand in considerare faptul ca ma bagasem cu capul inainte in stiinte economice, in conditiile in care veneam de la un profil uman, va puteti inchipui cam cat de greu imi era. Eram depasita de cunostintele colegilor mei, majoritatea cu liceul economic terminat. In plus, imi parea rau ca nu am dat la o facultate in alt judet, preferand-o pe aceasta pe ideea ca era mai aproape de casa, fiindu-le mai usor parintilor sa ma sustina financiar. Aceste aspecte, amestecate cu disperarea ca nu reuseam sa imi gasesc un job part-time si cu niste certuri cu iubitul, fiind prima oara cand eram departe unul de celalalt, au dus la o stare destul de nasoala pentru mine. Nu mai aveam chef de nimic, nu mai dadeam pe la cursuri, ba chiar ma gandeam sa renunt la facultate.

Ce m-a ajutat sa-mi revin? Muzica, evident. Poate acum pare banal si copilaresc, insa atunci m-am scufundat intr-o mare de sunete. Am ascultat la maxim piesa Addei - "Minti murdare facute praf", din nou si din nou, pana in momentul in care am reusit sa fac ca in cantec - sa uit de tot.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Astazi vreau sa va arat ceva mai special, si anume un beauty box. Ce il face atat de special este faptul ca este creat de o bloggerita, din dorinta de a da sansa bloggerilor sa incerce produse noi, pe care poate n-ar avea sansa sa le incerce. Daniela Stancu este in spatele acestui proiect minunat, si daca doriti sa aflati mai multe detalii despre aceasta cutie cu minuni, gasiti aici postarea.

Eu am vorbit cu Daniela si ma asteptam sa primesc unul-doua produse pentru testare. Cand am primit insa cutia - destul de grea, si cand am vazut ce continea, nu imi venea sa cred. A fost o supriza in toata regula si nici nu stiti cat de mult m-a bucurat sa primesc atat de multe lucruri.

Asadar, sa va arat cutia magica, si daca nu ma insel (s-ar putea sa fie masca de la Mustaev), n-am avut ocazia sa incerc niciun produs de aici:


Si fiindca au fost atat de multe, a trebuit sa le iau pe categorii:


Produse full-size pentru corp - lotiune pentru maini si corp de la Herbalife pentru hidratare, crema de maini de la Yves Rocher cu portocale confiate si migdale si sapun exfoliant cu nuca de cocos de la Yves Rocher.


Produse full-size pentru ten - masca Whitening Joy Mask de la Mustaev, masca Hydra Revolution de la Pupa si servetele demachiante de la Nivea.

 , 
Produse full-size pentru machiaj - fard de pleoape Pupa Vamp Metallic in nuanta 008, ruj lichid rezistent de la Douglas in nuanta 5 Elfe Spirit, Sparkling Top coat Pupa in nuanta 04 si oja Pupa in nuanta 08, Rimel Avon Big and Multiplied si o crema pentru unghii de la Alessandro, cu castravete si pepene.


Produse trial size pentru fata - Dior Dream Skin, crema Isoliss de la Uriage, phyto-peeling de la Academie, crema Sensidiane de la Noreva si o mostra de gel-crema Hydra Sublim de la Marionnaud.


Produse trial size pentru corp - scrub Collistar pentru corp, crema Lipidro Crem de la Gehwol pentru talpi si crema de maini si corp de la OPI Avojuice in aroma Vanilla Lavender.


Produse trial-size pentru par - sampon si balsam Kitoko de la A.S.P si balsam de par de la Sabon in varianta Delicate Jasmine.

Vreau sa ii multumesc inca o data Danielei pentru aceasta supriza foarte placuta - o gasiti pe urmatoarele retele de socializare:
 FB: https://www.facebook.com/ DanaMakeupro
Yt: https://www.youtube.com/ utilizator / GramuDaniela
Twitter: @DanaStancuMUA
Pinterest: http:. // www pinterest.com/danielastancuex/
Instagram: http:. // Instagram .com / danamakeupro

Stati pe aproape fiindca o sa urmeze atat aici, cat si pe blogul Danielei (in calitate de guest) review-uri ale acestor produse!

Voi ati incercat aceste produse?

Kiss Kiss.
Wrote by Claudia's Choice

O piesa de bijuterie cheie in orice vestimentatie sunt cerceii. Cum ii alegem se reflecta in imaginea de ansamblu in final obtinuta. Poate fi vorba despre o tinuta eleganta pentru birou, una pentru club sau o iesire intr-o locatie selecta, despre una specifica unei simple plimbari in oras, o vizita etc. Pentru fiecare dintre acestea cerceii trebuie alesi cu atentie pentru a oferi efectul final scontat. Cum iti vor completa tinuta si iti vor evidentia trasaturile fetei depinde de tine si alegerile pe care le faci.

Cerceii corespunzatori in raport cu forma fetei

Fata ovala – cele mai avantajate sunt femeile care se incadreaza in aceasta categorie, intrucat pot opta pentru orice tip de coafura, de palarie si, bineinteles, de cercei. Cu adevarat le evidentiaza pe aceastea modelele de cercei rotunzi sau ovali pentru ca acestea reusesc cel mai bine sa accentueze linia armonioasa a fetei. Tot o optiune pentru acestea sunt cerceii sub forma de lacrima, deoarece contribuie la evidentierea echilibrului natural fizionomic. Modele inedite pentru tine gasesti pe pagina www.bijuteriisiarta.ro, un magazin specializat in acest tip de produse.



Fata rotunda – daca intri in aceasta categorie, atunci trebuie neaparat sa urmaresti obtinerea unui aspect alungit al fizionomiei fetei. Spre exemplu, o pereche de cercei alungiti sau chiar cei cu forme ascutite, respectiv subtiri de tip bara sunt o alegere inspirata. Alte modele nu ar face decat sa creeze efectul de latime in zona femei – deloc dorit. De asemenea, gasesti in colectia de cercei oferita de Proud, pe site-ul mentionat mai sus cele mai bune optiuni pentru tine.



Fata in forma de inima – o astfel de fizionomie presupune alegerea cerceilor de tip candelabru, ce reusesc sa creeze un contrast atragator cu fiecare detaliu al fetei. Liniile curbate si formele alungite sunt ideale pentru ca atrag atentia spre zona ochilor a liniei mandibulei si a obrajilor. Pentru un aspect aparte la nivel vizual, iata propunerea magazinului www.bijuteriisiarta.ro:



Fata sub forma patrata – pentru o accesorizare impecabila este necesar sa se realizeze un echilibru intre fata sub forma patrata si linia mandibulei, alaturi de cea a pometilor. Modelele cu design rotund, chiar cei de tip hoops sunt ideale. Foarte important este sa se evite orice are o forma prea lata.



Fata alungita – pentru aceasta, se poate crea un echilibru perfect cu ajutorul unei perechi de cercei cu perle, spre exemplu, orice poate sa adauge finete si eleganta. In acelasi timp, cerceii care se prezinta sub acest design te ajuta sa reduci efectul de ingustare de la nivelul fetei, mai ales daca optezi pentru cei  care atarna chiar sub lobul urechii. In cazul in care te intereseaza cerceii lungi, este de preferat sa te ghidezi dupa cei ce au forme curbate alungite, pentru ca astfel iti vei accentua zona pometilor si vei obtine efectele scontate. Iata propunerea de cercei de la Proud:



Nu uita ca cerceii sunt accesorii esentiale intr-o tinuta, mai ales daca vei purta o rochie de seara. Asa cum petreci timp indelungat sa alegi rochia perfecta, asa trebuie sa cauti si cerceii cei mai potriviti pentru ca acestia sa iti completeze stilul, subliniind trasaturile deosebite ale fizionomiei tale. Acceseaza www.bijuteriisiarta.ro pentru a descoperi cele mai interesante modele de cercei la preturi atractive.

Voi cum alegeti cerceii?

Kiss Kiss
Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Nu stiu altii cum sunt, insa eu urasc filtrele. Nu alea de cafea, a nu se intelege gresit, nici alea de ma ajuta sa pun in ordinea preturilor cosmeticele de pe site-urile unde las o parte buna din salariu. Ci alea de pe telefon, atunci cand iti faci si tu, ca tot omul, un selfie. Eu am una bucata telefon Huawei. Acest telefon, de provenienta chinezeasca, are niste filtre foarte ciudate incorporate in poze, sub denumirea  de beauty. Asta inseamna ca alungeste fata, ii da cu o tona de blur si mareste ochii, de ma face sa arat ca un extraterestru. Din aceasta cauza eu ii zic mereu pas, insa vad de multe ori prin Social Media ca OZN-urile au aterizat si au adus specii noi prin zona. 😊

Bun, si acum vine intrebarea cea mai importanta: daca nu folosim filtre, cum mai avem noi cel mai frumos ten din lume in poze? Evident, prin ingrijire. Un ten frumos este un ten ingrijit, iar un ten ingrijit este un ten curat. Recunosc, eu nu am prea avut probleme cu tenul si multa lume imi spune ca am o piele frumoasa. De obicei, mai apare cate un cos razlet, in anumite momente ale lunii. Sau in perioadele de stres maxim. Sau in perioadele de hai-sa-o-fac-pe-ganditoarea-si-sa-tin-mana-pe-barbie. Cam asa ceva s-a intamplat si la nunta mea.

Se da una bucata mireasa blonda (a.k.a. eu). Se da seara de dinainte de nunta, agenda de nunta si un pix, si pozitia ganditoare mai sus notata. Si cum stateam eu asa si imi revizuiam, pentru a mia si ultima oara evenimentul de a doua zi, mi se pare ca am ceva in zona barbiei. Sa ma uit in oglinda sa vad ce ar putea sa fie, ca un  om normal, cu minte la cap? Nu, de ce as face eu asta?! Si incep, finut si civilizat, sa ma scarpin, de parca puneam tara la cale, nu doar nunta. Scarpinatul s-a intins pe o perioada marisoara, iar cand am terminat cu ultimele detalii de nunta si m-am dus in baie sa fac dus, am crezut ca ma ia cu lesin. Fix pe barbie, cel mai mare si mai urat cos din lume, parca special venit sa-mi distruga mie ziua nuntii. Adio poze, adio amintiri de nunta, adio selfie cu mireasa!

Nu m-am pierdut prea tare si cu firea si am inceput sa caut in dulap produse eficiente ca sa imi mai reduca din roseata si inflamarea zonei. N-am apelat in niciun caz la leacuri babesti si am lasat magia din spatele produselor cosmetice sa isi faca treaba. Putina crema ultra-activa, o cruce mare si la somn cu mine, fiindca peste cateva ore trebuia sa fiu fresh ca un trandafir.


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Tema de astazi avea a face cu nuantele toamnei, sau mai bine zis culorile ei. Deja aveam in minte aceasta oja de la She, insa nu am vrut sa o las simpla pe unghii. Si de acolo a inceput un mare fiasco, de era sa ratez tema. Am incercat sa stampilez ceva pe unghii, dar n-a vrut sa iasa. Am incercat waterdecals, s-a intins toata treaba. De doua ori. Am sters unghiile, am refacut. Si m-am decis sa apelez la alte waterdecals, si de data asta a iesit cat de cat ok:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Articolul de astazi este o provocare pentru mine, deoarece o sa va fac putin loc in mintea mea si o sa va las sa vedeti, inainte de restul lumii, niste franturi despre viitoarea mea casa. Dar sa o luam cu inceputul.

Eu am fost crescuta la bloc, in apartament, intre patru pereti. N-a fost prea mult spatiu de desfasurare - 4 persoane in 2 camere: sufragerie si dormitor, plus un hol, o baie, o bucatarie si doua balcoane. Asa erau conditiile, mai dificile poate, insa, avand exemple in jur de familii de 5-6 persoane traind intr-o garsoniera, mi se parea destul de decent asa. Sotul meu a fost crescut la casa. Asta insemna, pe langa vreo doua camere in plus, si o curte unde se putea desfasura in voie, copaci, flori si aer curat. Dupa ce ne-am casatorit, ne-a trebuit multa vreme sa ne dam seama unde vrem sa traim - apartament sau casa. Am pus toate aspectele in balanta, am calculat, am gandit. Doream sa avem cel putin doua dormitoare la noua locuinta, dar in acelasi timp doream sa ne bucuram si de liniste si de un spatiu verde.

Asadar, ne-am decis ca vrem casa, gandindu-ne ca o putem face pe placul nostru. Cel mai mare avantaj era, la acel moment, faptul ca dispuneam un teren, pe care se afla o casuta batraneasca. Initial, am crezut ca o putem renova si reconsolida, asa ca am inceput sa ne informam despre ce ar trebui sa facem mai departe. Ni s-a recomandat sa luam legatura cu un evaluator ANEVAR si cu o echipa specializata in constructii, pentru a ne putea da verdictul asupra acestei idei. Chiar daca in prima instanta credeam ca o sa iesim mult mai in castig in ceea ce priveste finantele, am aflat ca vom avea costuri mai mari, si asta doar pentru a putea folosi peretii exteriori ai casei.



Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

N-am inteles de ce, insa luna aceasta am primit cu 2 zile intarziere coletul de la Avon. Insa m-am bucurat mult cand a ajuns in posesia mea, fiindca aveam acolo niste produse foarte asteptate. Asadar, daca va intereseaza, aveti aici unboxing-ul de pe Youtube,cu toate chestiile extra, asa ca si haideti sa va arat ce am luat in aceasta campanie:


Wrote by Claudia's Choice

Buna dragilor,

Cred ca se stie deja ca suntem un popor care considera ca cea mai buna leguma este carnea, nu? Stiu persoane care nu concep sa nu manance carne la fiecare masa, si care au impresia ca proteinele si grasimile sunt cele mai bune mancaruri din lume. Totusi, chiar daca nu vrem sa recunoastem, noi, adultii, suntem uneori mai mofturosi decat sunt copiii. Ne ferim de fructe si mai ales de legume, iar daca vedem ceva verde in farfurie, impingem cu furculita si facem niste mutre, incat gazda sau bucatarul isi pune la indoiala calitatile in ale gatitului.

N-am sa ma pun pe generalizat si o sa sa ma dau pe mine ca exemplu negativ de data aceasta. Am urmat in trecut o dieta bogata in proteine, insa foarte saraca in grasimi si carbohidrati. Da, m-a ajutat sa slabesc, insa pana in momentul in care pur si simplu m-am saturat pana peste cap de piept de pui, oua si lactate cu 0% grasimi si pofteam atat de mult la carbohidrati, incat am alunecat pe o panta periculoasa pentru toti cei care au probleme cu greutatea si am ajuns la greutatea initiala. Evident, vina a fost doar a mea, fiindca am dat iama in dulciuri, prajeli, grasimi nesanatoasa, stiti voi, toate lucrurile alea bune la gust, insa groaznice pentru sanatate.Vazand ca nu mai merge treaba - deja nu ma mai simteam bine in pielea mea, am decis sa fac o schimbare. Analizandu-mi stilul de mancare, am observat ca ar trebui sa scot tot ce nu-mi facea bine din alimentatie, insa sa aduc in locul lor produse sanatoase si gustoase, care sa-mi tina departe pofta de dulce nesanatos.

Am inceput, asadar cu legumele, iar cel mai mare avantaj a fost ca am avut posibilitatea sa le iau direct din gradina. Aceste legume le-am pus pe langa putina carne la pranz si pe langa un bol mic cu orez brun seara si asa am reusit sa acopar doua mese ale zilei. A ramas sa-mi bat capul cu mic-dejunul si cu o gustare de dupa amiaza. Mi-am propus ca dimineata sa mananc fructe, iar dupa amiaza sa beau un suc de legume, 100% natural.


Wrote by Claudia's Choice

Draga toamna,

Stii deja ca esti preferata mea, nu? Stii ca te ador si ca astept sa fii in fiecare an?! Ce-mi place insa cel mai mult la tine, incat o sa ramai vesnic in inima mea?

In primul rand, imi place ca esti eleganta. Mi te inchipui ca pe o doamna, de vreo 30-40 de ani. Inca mai ai ceva din exuberanta primaverii - copila pe langa tine, si din seductia verii - o pustoaica razgaiata, n-ai inca aerul batranicios al iernii, insa cel mai bine te caracterizeaza stilul. Esti pusa la punct din cap pana in picioare, din varful firelor de par si pana la tocuri. Tu nu te joci cu buline si cu floricele, si nici cu nuante turbate sau trenduri de o saptamana. Esti sigura pe tine si nu ai nevoie de alte artificii sau de accesorii care sa atraga atentia asupra ta. Tu atragi prin simplitate si bun gust. Deschizand dressing-ul tau, imi inchipui ca acolo se insiruie palarii, paltoane, rochii si ghete, ba chiar si manusi dantelate.



Chiar daca multa lume ar spune ca esti snoaba in ceea ce priveste culorile alese, tu stii mai bine ca "Less in more!" si de asta preferi sa alegi paltoane de dama elegante, in culori neutre, in detrimentul hainelor colorate strident. Asta insa nu te faci sa te pierzi in peisajul multicolor, ci sa te incadrezi in el, simtindu-te cel mai bine. Niciodata nu o sa fii vazuta intr-o tinuta neglijenta sau intr-o tinuta care sa nu iti puna atuu-rile in valoare. Ghetele de piele, alaturi de o geanta simpla, iti intregesc tinuta, facand atat barbatii, cat si femeile, sa te priveasca cu admiratie, oriunde ai fi.

Clasa si stilul nu pot fi cumparate niciodata, asa ca tu dai dovada, cu naturalete, de ambele calitati. Cu parfumul florilor de septembrie si al frunzelor uscate, aduci in aer o boare de racoare, dar ne incalzesti sufletul.

*Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017.
Wrote by Claudia's Choice
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire

Hello!

Hello!

Blog Archive

  • ►  2023 (4)
    • ►  decembrie 2023 (1)
    • ►  august 2023 (1)
    • ►  iulie 2023 (1)
    • ►  ianuarie 2023 (1)
  • ►  2022 (26)
    • ►  noiembrie 2022 (1)
    • ►  octombrie 2022 (3)
    • ►  septembrie 2022 (9)
    • ►  august 2022 (9)
    • ►  iulie 2022 (1)
    • ►  iunie 2022 (1)
    • ►  februarie 2022 (1)
    • ►  ianuarie 2022 (1)
  • ►  2021 (4)
    • ►  aprilie 2021 (1)
    • ►  martie 2021 (2)
    • ►  februarie 2021 (1)
  • ►  2020 (14)
    • ►  decembrie 2020 (2)
    • ►  octombrie 2020 (2)
    • ►  august 2020 (2)
    • ►  iulie 2020 (1)
    • ►  iunie 2020 (1)
    • ►  mai 2020 (1)
    • ►  aprilie 2020 (2)
    • ►  martie 2020 (1)
    • ►  februarie 2020 (1)
    • ►  ianuarie 2020 (1)
  • ►  2019 (68)
    • ►  octombrie 2019 (5)
    • ►  septembrie 2019 (2)
    • ►  august 2019 (4)
    • ►  iulie 2019 (3)
    • ►  iunie 2019 (4)
    • ►  mai 2019 (17)
    • ►  aprilie 2019 (5)
    • ►  martie 2019 (6)
    • ►  februarie 2019 (8)
    • ►  ianuarie 2019 (14)
  • ►  2018 (118)
    • ►  decembrie 2018 (9)
    • ►  noiembrie 2018 (4)
    • ►  octombrie 2018 (3)
    • ►  septembrie 2018 (10)
    • ►  august 2018 (28)
    • ►  iulie 2018 (13)
    • ►  iunie 2018 (4)
    • ►  mai 2018 (7)
    • ►  aprilie 2018 (7)
    • ►  martie 2018 (10)
    • ►  februarie 2018 (8)
    • ►  ianuarie 2018 (15)
  • ▼  2017 (233)
    • ►  decembrie 2017 (8)
    • ►  noiembrie 2017 (21)
    • ▼  octombrie 2017 (22)
      • Bea, Claudia, apa, ca n-ai de unde agiazma!
      • Saturday's Theme #43 - Halloween
      • Da-i clasa casei cu un certificat energetic
      • Shopping Haul - Comanda Avon: Cumparaturi din Camp...
      • Creditul online, solutia rapida pana la salariu
      • Geanta, o prelungire a personalitatii mele
      • Saturday's Theme #42 - Skulls
      • Cartea de pe noptiera #58 - Distanta dintre noi - ...
      • Sunt cea mai mare fana a ta, da-mi voie sa iti gat...
      • Am si eu dreptul la o stampila!
      • Cand fleur de coucou nu mai e la moda
      • Saturday`s Theme #41 - Pumpkins
      • N-oi fi eu regina, dar merit un rasfat Royal
      • Muzica, tratament pentru suflet
      • Dana Make-up Beauty Box pentru Bloggeri
      • Alege cerceii potriviti dupa forma fetei
      • Mireasa cu acnee, o poveste cu final fericit
      • Saturday's Theme #40 - Autumn Colors
      • Fericirea e atunci cand casa devine acasa
      • Shopping Haul: Cumparaturi Avon - Comanda din camp...
      • Cum sa consumi mai multe fructe si legume - Ghid p...
      • Toamna, fii o doamna!
    • ►  septembrie 2017 (21)
    • ►  august 2017 (9)
    • ►  iulie 2017 (18)
    • ►  iunie 2017 (12)
    • ►  mai 2017 (15)
    • ►  aprilie 2017 (19)
    • ►  martie 2017 (28)
    • ►  februarie 2017 (23)
    • ►  ianuarie 2017 (37)
  • ►  2016 (359)
    • ►  decembrie 2016 (30)
    • ►  noiembrie 2016 (42)
    • ►  octombrie 2016 (29)
    • ►  septembrie 2016 (33)
    • ►  august 2016 (43)
    • ►  iulie 2016 (35)
    • ►  iunie 2016 (27)
    • ►  mai 2016 (22)
    • ►  aprilie 2016 (20)
    • ►  martie 2016 (27)
    • ►  februarie 2016 (24)
    • ►  ianuarie 2016 (27)
  • ►  2015 (311)
    • ►  decembrie 2015 (21)
    • ►  noiembrie 2015 (12)
    • ►  octombrie 2015 (12)
    • ►  septembrie 2015 (26)
    • ►  august 2015 (32)
    • ►  iulie 2015 (33)
    • ►  iunie 2015 (34)
    • ►  mai 2015 (34)
    • ►  aprilie 2015 (27)
    • ►  martie 2015 (26)
    • ►  februarie 2015 (28)
    • ►  ianuarie 2015 (26)
  • ►  2014 (62)
    • ►  decembrie 2014 (9)
    • ►  noiembrie 2014 (6)
    • ►  octombrie 2014 (16)
    • ►  septembrie 2014 (16)
    • ►  iunie 2014 (1)
    • ►  ianuarie 2014 (14)
  • ►  2013 (242)
    • ►  decembrie 2013 (28)
    • ►  noiembrie 2013 (29)
    • ►  octombrie 2013 (30)
    • ►  septembrie 2013 (30)
    • ►  august 2013 (31)
    • ►  iulie 2013 (28)
    • ►  iunie 2013 (30)
    • ►  mai 2013 (22)
    • ►  aprilie 2013 (1)
    • ►  martie 2013 (11)
    • ►  ianuarie 2013 (2)

Elefant.ro

Citesc cu drag

  • VintageLook
    Acolo unde începe iertarea
    Acum o săptămână
  • Pagini de zi si noapte
    Recenzie – Vânătorul de fluturi
    Acum 3 săptămâni
  • Not another beauty blog
    New year, different us! 2025, te rog fii bland!
    Acum 5 luni
  • Caietul Cristinei
    Lumânări handmade din ceară naturală de albine – de ce, unde și de unde?
    Acum un an

2018 Reading Challenge

2018 Reading Challenge
Claudia`S has read 1 book toward her goal of 70 books.
hide
1 of 70 (1%)
view books

Translate this blog

@claudiaschoice

Copyright © 2016 Claudia`s Choice. Designed by OddThemes & Blogger Templates