Review - Sampon antimatreata Nectar of Nature cu lemongrass

Buna fetelor,

Mai stiti nebunia de prin toamna anului trecut, cand Carrefour a avut reduceri imense la o gramada de produse cosmetice? Ei bine, si eu, cat tot omul, m-am dus in magazin sa casc gura printre rafturi, sa vad ce oferte sunt. Multe dintre produsele cu reduceri foarte mari erau marca proprie a magazinului, si pana atunci nu le-am mai incercat. Totusi, vazand preturile minuscule afisate, am zis ca ar fi momentul sa vedem ce stiu sa faca. Cele mai multe produse reduse au fost, cel putin in magazinul unde am ajuns eu, cele pentru ingrijirea parului, si fix despre un asemenea produs discutam si noi astazi:



Ce spun ei: Folositi produsul de 2-3 ori pe saptamana, aplicati, lasati sa actioneze 2-3 minute, apoi clatiti foarte bine.

Ce spun eu: Eu am un par ondulat, cu mult volum (a se citi o claie de par), cu firul de par fin si scalpul cu tendinte de ingrasare, pretentios. Si se intampla uneori sa intre in contact cu unele produsele care sunt mai agresive cu el, apoi sa intre in greva - mancarimi si matreata. Fix asa s-a intamplat si in urma cu ceva timp, dupa utilizarea unei sampon uscat. Asa ca am trecut la acest sampon, in speranta ca ma va scapa de problema.

Sticluta in sine este tare simpatica, transparenta (ideala pentru o crizata ca mine, care vrea sa stie in orice moment al spalarii parului cat produs mai are), si usor de manevrat datorita formei. De asemenea, nici capacul nu mi-a dat batai la inchidere si la deschidere, asa ca si aici are o bila alba.

Samponul are o culoare verde, transparenta si un miros placut, de plante. Nu stiu sigur daca miroase fix a lemongrass, ca ma asteptam ca lemongrass-ul sa aiba un miros mai acrisor, dar aduce putin a prospetimea uleiului de arbore de ceai, ceea ce e un lucru bun.

Am samponat, ca de fiecare data, de 2 ori, insistand mai mult pe curatarea scalpului problematic si mai putin pe lungimea parului. Face suficienta spuma, curata bine scalpul si ma scapa instant de mancarimi si cam in 3 utilizari si de matreata. L-am folosit, asa cum este scris si pe ambalaj, de 2-3 ori pe saptamana.

Fiind insa un sampon anti-matreata, simt totusi ca imi usuca putin parul, ca parca trage din el toata hidratarea lui. Pe lungime n-ar fi neaparat o problema, ca oricum vin imediat cu balsam, masca si apoi serum, dar in momentul in care il clatesc, simt la baza scalpului cum parul este incalcit si sarmos. Mi-ar placea ca producatorii de sampoane sa inteleaga ca matreata au si persoanele cu par fin, nu neaparat doar cele cu par gras, si sa mai puna si ceva agenti de hidratare in produse.

Este insa un produs eficient si l-as recomanda cu siguranta persoanelor cu par gras, si l-as recumpara, la nevoie, daca as avea probleme cu matreata si nu as gasi un sampon care sa ma scape de ea si care sa imi hraneasca parul, in acelasi timp. Gama de sampoane este foarte variata, asa ca gasiti cu siguranta unul sa se potriveasca nevoilor voastre.

Ingrediente:



Cantitate: 300 ml.

Valabilitate: 12 luni de la deschidere.

Pret: aprox. 6 lei.

Unde se gaseste: in magazinele Carrefour.

Ati incercat aceasta gama de sampoane de la Nectar of Nature?

Kiss Kiss.

Share:

10 comentarii

  1. Claudia, eu zic că exprimarea ta nu e foarte ok, și eu eram de părere că toate persoanele cu păr fin au neapărat păr gras, dar se pare că există o diversitate de păr fin. Eu am păr subțire, fin și gras pe deasupra, ce să mai menționez că scalpul meu e atât de mofturos încât face urât la mai toate șamponeanele care nu sunt Head & Shoulders.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca m-am facut bine inteleasa. Acelasi tip de par am si eu -fir fin, subtire, si cu tendinte de ingrasare la radacina, calp pretentios. Si daca se intampla sa fac matreata, e nasol tare. Majoritatea produselor de pe piata, sau cel putin cele incercate de mine, au ingrediente care usuca parul, producatorii considerand ca doar parul gras, care are un exces de sebum, face matreata si daca parul este gras. Ingredientele active din sampoanele anti-matreata - in cazul de fata Piroctone Olamine, usuca totusi parul meu, si asa uscat pe lungime de la natura, frigul de afara si dieta.Ei considera, nu eu. As prefera sa gasesc un sampon care sa ma scape de matreata si care sa il mentina hidratat.

      Ștergere
  2. am incercat cateva produse de la acest brand si m-am inteles bine cu ele

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am incredere in produsele proprii ale hipermarketurilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am încercat șamponul lor. Eu rar schimb șampoanele că foarte multe îmi cauzează mătreață. Culmea, chiar cele pe care scrie că sunt anti-mătreață :D În schimb am avut de la ei un gel de duș. Era ceva cu fructe de pădure parcă. Avea o culoare roz. Era bunicel, curăța bine, nu usca pielea și avea un parfum discret. Au o calitate bună pentru prețul mic pe care îl au.

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru vizita! Gelurile de dus inca nu le-am incercat, dar am multe pe wishlist!

      Ștergere
  5. N-am folosit nimic din aceasta gama, dar am un gel de dus cu mure care isi asteapta randul!

    RăspundețiȘtergere