Scaunul nostru cel de toate zilele

 Recunosc, in ultima vreme am facut o pasiune pentru scaune. Poate o sa vi se para ciudata aceasta afirmatie, dar stati pe aproape, ca am si o explicatie. Si nu, nu trebuie sa ridicati spranceana sau sa aveti numarul in asteptare pentru Spitalul 9, promit.

De cand cu pandemia vietii, mi s-au cam dus pe apa Sambetei toate planurile mele de vacanta. Anul 2019 a fost cel mai greu an din toata istoria mea de 32 de primaveri actuale, asadar de abia asteptam sa inceapa noul an, 2020, ca sa fie ca un restart. Cate planuri aveam, cate vise mi-am facut... Aveam programata cea mai misto excursie, in Turcia, eram in cautare de dieta minune si de costumul de baie care sa se asorteze cu noua forma a corpului meu dupa acea dieta, ca v-am zis deja ca anul acesta trebuia sa fie anul meu, nu?! Ei bine, nu s-au aliniat astrele, a intrat Mercur in retrograd, ne-au ajuns blestemele mayase si am fost nevoiti sa stam acasa. Cu totii! Adio, vacanta de neuitat! Adio, corp de zeita (ba chiar am dat-o inspre zeitele Romei Antice, cu forme rubensiene, de toata speldoarea)! Adio, costum de baie in care visam sa fac cele mai frumoase poze, de pus in rama si aratat nepotilor! Bun-venit, scaun de birou!



De ce scaun? Ei bine, aceasta piesa de mobilier a devenit universul zilei mele, muza mea, locul primordial de creatie. Desi n-am fost niciodata fascinata de scaune de birou, mi-am dat seama cat de repede ca am nevoie de unul, mai bine zis de unul foarte bun. Pentru ca sanatatea mea nu mai este cum era odata, spatele ma doare, coloana mi se stramba, si mofturile sunt mari. Initial am negat cu vehementa ca as avea nevoie de ceva nou. Cum adica, scaunul de la masa din bucatarie nu este de ajuns? Nu e bun? Pai parintii si bunicii nostri aveau niste scaune ca vai de ele, si n-am auzit pe nimeni sa se planga. 

Dar m-am auzit pe mine. Dupa primele zile de lucrat de acasa. N-am luat in considerare ca lumea nu se plangea de scaune din simplul motiv ca petrecea pe el doar cateva minute zilnic, cat sa manance. Eu una, dupa 8 ore de stat pe scaun, am ajuns sa ma ridic intepenita de pe el. Am dat vina pe mine, ca nu am facut destula miscare, cu toate ca m-am ridicat de mai multe ori decat ma ridicam cand eram la munca. Ziua a doua a venit, si eu am vrut sa dovedesc, atat lumii, cat si mie, ca nu am nevoie de niciun scaun smecher pentru a lucra de acasa. M-am asezat cu incredere, si coloana mea a ripostat de la prima atingere de scaun. Evident, am ignorat-o. Orele treceau, si eu deja incepeam sa ma gandesc la durerea mocnita care tot evolua, in loc sa ma gandesc la ce am de facut. Dupa alte cateva ore de stat, simteam ca iau foc, si asteptam momentul in care pot inchide laptop-ul si ma pot duce sa ma intind putin in pat. A treia zi, deja am capitulat. Numai simpla vedere a scaunului incomod si datator de dureri ingrozitare de spate imi oferea ganduri sinistre, de genul eu-nu-mai-stau-pe-el-nici-sa-ma-bati. 

M-am convins ca trebuie si am nevoie de un scaun de birou ergonomic, care sa transforme orele de chin in clipe placute. Mi-am ales si o culoare pe masura, sa imi incalzeasca privirea, si de atunci pot spune ca ma ridic din pat dimineata cu spor si drag, fiindca stiu ca orele de munca nu o sa mai fie purgatoriu. 

Acum sunt in cautare si de birouri, ca sa pot sa arasesc masa de bucatarie si sa imi mut sediul central in alta camera, asa ca urmeaza sa va povestesc cat de curand si despre alegerea biroului.

Voi cum ati facut trecerea de la munca de birou la cea de acasa? ti intampinat aceeasi problema?

Kiss Kiss.

Share:

2 comentarii

  1. Cred ca am schimbat vreo 3-4 scaune in ultimii 10 ani. Poate imi bag mintile in cap si investesc intr-unul cu adevarat bun, care sa ma tina o viata. Nu stiu daca un Herman Miller, dar cel putin un Ergohuman cred ca ar fi necesar la cat timp petrec pe scaun zi de zi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru recomandare si pentru link ;)

    RăspundețiȘtergere