Cartea de pe noptiera - In cautarea unui destin (Jojo Moyes)

Buna dragilor,

V-am zis deja cat de mult imi place stilul de scris al lui Jojo Moyes, nu? Aceasta autoare scrie lin, placut, si de fiecare data reuseste sa ma suprinda la finalul cartii, asa ca nu ratez niciodata ocazia sa citesc o carte de-a ei. Aceasta carte am vazut-o pe Libmag si am zis ca trebuie sa fie urmatoarea pe lista mea de lectura, asa ca astazi va prezint si voua impresiile la cald despre aceasta carte.



Din cate am citit de pe primele pagini ale cartii, aceasta poveste este inspirata din fapte reale si chiar ma bucura sa citesc astfel de carte, deoarece simt ca personajele sale au fost candva persoane reale, iar acest lucru ma face sa traiesc si mai intens aventura, o data cu ele.

In Australia anului 1946, in perioada postbelica, peste 600 de tinere femei pornesc catre Marea Britanie pe o nava maritima. Aceste femei, mirese de razboi, sunt cele care s-au casatorit, in perioada razboiului, cu militari britanici care isi faceau stagiul militar in Australia, si acum plecau catre un taram necunoscut, pentru a se reuni acolo cu sotii lor si pentru a incepe o noua viata.

Povestea se axeaza pe aceasta calatorie marina, care nu a fost asa de simpla precum pare. Inchipuiti-va peste 600 de femei la un loc, si asta spune multe. Adaugati si echipajul maritim de pe nava, a carui imaginatie era usor incitata de prezenta tinerelor doamne, si cam suna a reteta clasica pentru dezastru. Cea mai mare frica a acestor femei este venirea unei teleframe din partea sotului, cu cateva cuvinte care pot sa le distruga viitorul - "Nu veni!", cum s-a intamplat de prea multe ori. In prim plan sunt patru tinere care ocupa aceeasi cabina, si care pleaca spre o noua viata, fiecare cu un trecut care le impovareaza.

Margaret, cea care pare a fi personajul central, pleaca catre Marea Britanie insarcinata, aproape de termen, pentru a-si intalni acolo sotul. Lasa in urma tatal si fratii, bucuroasa pe de o parte ca scapa de indatoririle gospodariei, pe de alta parte cu inima stransa, gandindu-se la mama ei, care a fugit de acasa, parasindu-i, facand-o pe fata sa se gandeasca acum ca poate nici ea nu va fi o mama buna pentru viitorul copil. Margaret este tipul de femeie dintr-o bucata, crescuta cu mai multe persoane masculine decat feminine in preajma ei, si reuseste sa se faca placuta cu orice ocazie.

Avice este tanara venita dintr-un mediu foarte stabil financiar, care s-a casatorit mai mult din ambitia de a arata ca poate sa aiba drept sot un barbat in uniforma. Desi initial poate parea o persoana mai snoaba, mi s-a parut a fi exemplul clar de doamna a anilor`50, care stia cum sa se comporte si cum sa iasa cu demnitate din orice situatie, chiar si atunci cand viata pare sa ii joace cele mai neplacute feste.

Jean este o tanara de 15 ani, prea naiva si dezinvolta pentru varsta ei. Casatorita la o varsta atat de frageda, inca nu si-a insusit conduita morala a unei tineri sotii, asa ca flirturile si bautura in exces nu lipsesc din agenda sa, lucruri care vor atrage numai nenorociri asupra ei. Este insa doar un copil care nu a simtit iubirea parintilor, iar aceasta lipsa de afectiune o va impinge la fapte necugetate.

Frances este o tipa retrasa, o infirmiera care a vazut prea multe orori ale razboiului. Vrea sa ajunga in Marea Britanie, unde nimeni nu o cunoaste si unde va avea sansa unui nou inceput. Insa fantomele trecutului o prind din urma si se afla pe vas ca, in urma cu cativa ani, aceasta femeie atat de timida si la locul ei, facea parte din categoria femeilor proscrise, de o moralitate indoielnica. Afland insa adevarata poveste a femeii, realizam inca o data ca o carte nu trebuie sa fie judecata dupa coperta, si niciun om dupa aparente.

Drumul catre Marea Britanie nu este usor, ci este presarat cu drame, fapte care zdrobesc suflete, vesti care pun vietile si mintile celor de pe vas la grea incercare, se leaga prietenii, se aprind scantei ale iubirii. Vor reusi oare sa ajunga aceste femei la sotii lor? Va las pe voi sa descoperiti. Cartea "In cautarea unui destin" o gasiti la pret redus si stoc limitat, asa ca acum e sansa sa o luati.

Voi ati citit aceasta carte? Va plac cartile lui Jojo Moyes?

Kiss Kiss.

Share:

25 comentarii

  1. Frumos. M-ai convins sa mai adaug inccarte pe reading-list.

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia aștept să citesc cartea. Îmi place Jojo Moyes de când am descoperit-o.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare o poveste interesanta! Am incercat si eu sa citesc "Me before you", dar nu e neaparat genul meu de carte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa poveste, îmi place modul în care ai relatat.. O sa trec lectura pe wishlist!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place mult stilul acestei autoare si mi-am propus sa citesc si eu aceasta carte

    RăspundețiȘtergere
  6. Am primit cadoul cartile lui Jojo Moyes, dar încă nu am avut timp să le citesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu nu-s fana jojo moyes orice ar fi... Nu ne pliem una pe stilul celeilalte

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit impresii bune despre carte si este deja pe lista mea de citit.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am mai citit de mult o carte de Jojo Moyes. Mi-ar placea sa citesc cartea, mai ales ca este inspirata din fapte reale.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am mai citit o carte a lui Jojo Moyes, mi-a placut si recunosc ca are un stil aparte de a spune povesti.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos! Am citit “me before you” si mi-a placut foarte mult

    RăspundețiȘtergere
  12. Îmi plac cărțile acestei autoare. Am cuțit și eu câteva cărți de la Jojo Moyes și m-au impresionat plăcut

    RăspundețiȘtergere
  13. Mai am cateva carti pe lista, si apoi incep cu acest autor. Abia astept sa citesc si ceva de Jojo Moyes

    RăspundețiȘtergere
  14. Mie mi-a placut cartea. Am mai citit si altele scrise de Jojo si imi place stilul ei.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mersi pentru recomandare! 😘 Autorul este foarte lăudat și de aceea aș vrea să îi citesc și eu câteva dintre cărțile populare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mie imi place tare mult stilul ei. SI cartea asta mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  17. nu am citit aceasta carte dar am citit altceva de acest autor si mi-au placut tare mult!

    RăspundețiȘtergere
  18. Daca e de Jojo Moyes, clar trebuie sa o citesc, nu prea mi scapa nimic din ce scoate.

    RăspundețiȘtergere
  19. Pare o carte tare buna si chiar m-ai facut curioasa să aflu mai multe!

    RăspundețiȘtergere