Buna dragilor,

Mi s-a atras atentia, si nu doar o singura data ca, desi ma laud cu acest blog ca abordez, pe langa subiectele de beauty&stuff, si unele subiecte generaliste, nu pun mai deloc accentul pe publicul reprezentat de femei insarcinate si mame, asa ca astazi am decis sa remediez problema. Am stat bine si m-am gandit care ar fi cea mai buna metoda dde abordare, dat fiind ca nu sunt in niciuna din ipostaze, nici de mama, nici de mama in devenire, si am decis ca astazi vom discuta despre magazinele cu haine de gravide si cum sa il gasiti pe cel pe care l-ati recomanda cu drag, si altora.

In ziua de astazi, femeile insarcinate au de unde alege haine, clar. Nu trebuie sa se mai multumeasca cu rochii fara forme sau cu haine in culori sobre, ci se pot bucura de tinute atat comode, cat si frumoase.

Buna dragilor,

Mereu am zis ca daca rabdarea e o virtute, inseamna ca nu am virtuti. Recunosc, e o boala de-a mea, insa stau tare rau cu rabdarea. Ma dispera, pur si simplu, sa stau si sa astept (motiv pentru care am mereu in geanta sau pe telefon cate o carte). Insa cel mai tare ma dispera sa astept dupa cineva cand e de iesit din casa. Cand eram mica, tata imi povestea aventuri din armata, iar cea mai interesanta parte era atunci cand comandantul ii punea pe soldati sa se echipeze sau sa se dezechipeze in timp ce ardea un chibrit. Nu stiu daca erau doar povesti militaresti, insa o buna perioada am incercat sa ma imbrac cu cea mai mare viteza, ba chiar sa cronometrez toata treaba.

Clar, de cand am devenit adult responsabil, imi place sa-mi planific timpul, mai ales daca e vorba de plecat undeva. In functie de locul in care trebuie sa ajung, pot fi gata in 2, 5 sau maxim 30 de minute. Varianta de 2 minute consta intr-o rochie trasa pe mine, un coc lejer si ochelari de soare vara, sau varianta cu blugi, un tricou, o geaca si pantofi de dama. La categoria de 5 minute se incadreaza, pe langa tinuta, si rimel, corector si ceva colorat pe buze. In jumatate de ora ma imbrac elegant din cap pana in picioare, fac un machiaj full-face si mai fac si ceva interesant la par.

Totul e bine si frumos pana cand trebuie sa merg undeva cu varul meu - sa-l numin Bobita. Jur, intr-o viata anterioara cred ca am facut multe pacate, iar viteza lui de a se pregati de plecat undeva este penitenta mea in lumea aceasta. Sa va povestesc ultima patanie, sa vedeti cata dreptate am. Il anunt cu o saptamana inainte ca duminica la 10:30 trebuie sa fim la ai mei acasa, la ziua tatalui meu, nasul lui. De fapt este vorba de 11:00, insa imi las marja de eroare. Il sun de dimineata, de la ora 9, sa-l intreb daca s-a trezit. Imi raspunde cu jumatate de gura ca inca doarme, sa-l mai las 5 minute. Mie deja incepe sa imi creasca tensiunea. Ma bag sub dus, pe ideea ca ma voi calma, iar el intre timp se va trezi. Ies de sub dus - nicio miscare, niciun apel. Incep sa-mi usuc parul, apoi sa-mi aleg ceva de imbracat din multitudinea de bluze de pe umerase. Aleg 3 si ma gandesc cu ce sa le asortez:



Intre timp mai arunc un ochi pe Facebook si ce sa vezi - varul meu drag era azi noapte la ora 3 in club, cu statusuri de genul "Sa inceapa distractia!". Incerc sa il mai sun o data, imi raspunde somnoros ca deja s-a trezit, ca in 5 minute e gata si se porneste de acasa. Minte cu nerusinare, las' ca stiu eu! Nu e zi de la bunul Dumnezeu ca sa ajung undeva cu omul acesta fara sa intarzii. Deja mi-am pregatit hainele, este 9:25, asa ca este momentul sa ma fiu si eu gata.

Este 9:55, eu sunt gata, Bobita... ma trateaza cu o portie sanatoasa de silenzio stampa. Bine ca nu mi-am aplicat blush, deja simt ca iau foc de nervi. Imi iau geanta, cheile de la masina si pornesc spre el. Orasul fiind mic, iar ziua de duminica dimineata fara trafic, ajung imediat la destinatie.

10:03. Ajung la usa stimabilului. Bat, sun. Sun, bat. Intre timp incerc sa il sun si pe telefon. Dupa doua minute, timp in care am inspirat si expirat adanc, numarand de la 1 la 10 si inapoi, usa se deschide si apare in cadrul ei dragul meu var, chiaun de somn, cu parul ciufulit, barba de vreo 3 zile si cu cearcane pana la gura. Doamne, da-mi rabdare, ca daca imi dai putere, uit ca mi-e neam si-l bat de-i sare somnul din cap. Se uita Stimabilul la mine, si nu intelege de ce atata graba, ca e doar 10:10 si mai e timp destul, ba chiar as putea sa il mai las sa mai doarma 10 minute. Incercand sa nu ii fac prezenta neamului comun, il indrum catre dus, in timp ce ma ofer sa ii fac o cafea. II spun ca in maxim 15 minute trebuie sa iesim pe usa, asa ca ar face bine sa se grabeasca. Intra in baie si aud apa curgand la dus, deci fac o cruce in gand si multumesc divinitatii ca e pe drumul cel bun.

Este 10:28 de minute, cafeaua aproape racita, iar eu un sac de nervi. Se aude usa de la baie, si il aud pe dragul de Bobita strigandu-ma. Ma indrept catre baie, de dupa usa iese minunatul, plin de spuma pe par, si imi zice ca a ramas fara lame de ras, deci ar trebui sa ma duc la magazin sa ii iau. Deja in capul meu scenariul acesta pare rupt din filmele cu oameni prosti. Mai iau o gura de cafea, ma gandesc din nou la toti sfintii din calendar, si incerc sa il lamuresc ca nu mai este timp pentru asa ceva. Se bosumfla ca o fetita de 13 ani, dar intelege si se duce sa isi clateasca spuma din cap si sa se imbrace.

Incepe o alta drama. La ora 10:51 realizeaza ca nu are o camasa pregatita, ca pe cea de aseara varsase vin rosu, ca nu ii sta parul cum trebuie si ca n-are cu ce sa se imbrace. Inainte sa ma intrebati, varul meu are 27 de ani, ca sa va faceti o idee. Il pun sa isi caute o bluza, scot din geanta fixativul in varianta mini si trec mana prin par, arajandu-l.

Este doar 11:17 si ajungem la ai mei acasa. Toata lumea era prezenta la masa, asteptandu-ne pe noi. Bobita al meu intra in casa, isi felicita nasul pentru aniversare si urla in gura mare ca am intarziat din cauza mea, fiindca de o ora ma tot asteapta sa fiu gata. Lumea se uita la mine, ii da dreptate lui ca "asa-s femeile", iar eu zambesc scrasnind din dinti, promitandu-mi ca data viitoare il voi trezi cu 5 ore mai devreme.

*Acest articol este scris pentru proba cu numarul 25 din competitia SuperBlog 2017.

Buna dragilor,

De cand ma stiu, mi-a placut sa organizez lucruri. Evident, setea mea de organizare vine bine inradacinata in haosul in care imi place sa traiesc, asa ca mereu caut metode noi de a mai ordona lucrurile din jurul meu. O astfel de idee mi-a venit si intr-o seara, cand am decis in familie ca se va servi mancare chinezeasca la cina. Eu am prins o afinitate pentru ea de cand am fost in China, iar ai mei au fost invatati, incetul cu incetul, ca se poate sa manance bine si mancaruri cu alt specific decat cele romanesti.

Cea mai simpla metoda a fost sa facem o comanda in grup si sa luam fiecare ce dorim. Asadar, am optat pentru pui Gong Bao, pui dulce-acrisor, cartofi cu urechi de lemn, pachetele cu legume, orez Beijing si salata chinezeasca si salata de castraveti Huang Gua. Dupa ce am mancat bine si ne-am amuzat si mai bine cu lipsa de dexteritate pentru betisoarele chinezesti, era momentul sa imi ajut parintii sa stranga masa. Uitandu-ma insa mai bine la cutiile specifice in care a fost livrata mancarea, m-am simtit imediat ca un intelept chinez si am decis ca pot face ceva mai bun cu ele decat sa le arunc. Pentru un plus de idei, am apelat la Google, si am vazut ca exista chiar pe Wu Xing o competitie de creatie, Share and Play, in care sa aratam ce putem face cu aceste cutii pe care tocmai le-am golit. Sunt si premii saptamanale, dar si marele premiu - un Huawei P10 lite, deci daca va place bucataria chinezeasca, eu zis sa incercati.


Cea mai simpla metoda gasita a fost sa curata bine cutiile, sa le vopsesc ajutandu-ma de spray metalizat auriu, argintiu si rosu metalizat. Cateva dintre ele au ajuns deja inapoi in bucatarie, unde au devenit suport pentru betisoarele si condimente chinezesti, nelipsite din meniul saptamanal. O alta parte din ele se vor transforma in cutii de cadouri pentru sarbatorile ce vor veni. Ca sa fiu in tema, am decis ca voi pune in ele condimente chinezesti, retete cu specific chinezesc si nelipsitele prajituri cu ravas. Aceste cutii, pe care voi atasa cate o funda, cred ca vor fi un cadou foarte apreciat pentru toate persoanele carora le-am gatit mancare chinezeasca pana acum si le-a placut!

Voi cum ati alege sa folositi aceste cutii de la mancare chinezeasca?

Kiss Kiss.

*Aceasta postare este scrisa pentru proba cu numarul 24 din competitia SuperBlog 2017.

Buna dragilor,

Se apropie sarbatorile de iarna, si o data cu ele, spaima gospodinelor, fiindca urmeaza Marea Curatenie. Se intrec care mai de care sa-si trimita barbatii la batut covoare, ele se cocoata pe pervazuri pentru a sterge cat mai bine geamurile, iar copiii sunt trimisi la cumparaturi cu lista in mana, de unde se intorc cu sarsanalele pline de produse de curatenie.

La mine toata treaba sta putin diferit. Eu nu cred in Marea Curatenie, fie ea de primavara, sau de Paste, cum i se mai spune in popor, sau de iarna, denumita cea de Craciun. Eu cred cu tarie in curatenia de zi cu zi, care se mentine pe parcursul saptamanii. Asadar, pot spune cu usurinta ca sunt putin obsedata de curatenie. Doar putin, zic eu, cu toate ca lumea din jurul meu crede ca mai mult. Insa imi place sa traiesc intr-un mediu curat. chiar daca de multe ori in acel mediu este haos. Pe langa asta, imi plac produsele ce fac curatenia mai usoara si prefer sa ofer zilnic 15 minute curateniei, pentru a mentine casa curata. Asta mi se pare cel mai bun truc de curatenie si il recomand tuturor.

Sa revenim insa la procesul propriu-zis. Dupa cum spuneam, 15 minute sunt mai mult decat de ajuns zilnic pentru a reusi mentinerea ordinei in casa. Desigur, ca sa ajungeti la aceasta performanta, trebuie sa va bazati pe produse care sunt eficiente si sa va inconjurati doar de lucruri de care aveti cu adevarat nevoie. Asta inseamna ca veti renunta, in primul rand, la bibelouri, mileuri si covoare pe jos. Asta va va scuti de praful adunat in ele si de nevoia unui aspirator pentru covoare. Cu toate ca e greu de crezut, exista viata si dupa aspirator, asa cum exista si case fara covoare pe jos. Noi am decis sa optam pentru gresie si parchet in toata casa, si pentru curatenie am nevoie doar de cateva produse pentru curatenie. Si fiindca imi place sa aleg produse romanesti si de calitate, ma bazez mereu pe expertii in curatenie: Nufar si Triumf.

Buna dragilor,

Mereu mi-au placut persoanele in varsta, de la care am ce invata. Persoanele care au o minte deschisa, care nu se lasa opriti de etate pentru a-si trai viata la maxim. Astfel de persoane sunt domnul si doamna V., cel mai simpatic cuplu de batranei din cate cunosc. Nu sunt plini de rautate si de acreala, cum devin majoritatea dupa multi ani de casatorie. Se plimba prin oras de mana, sunt mereu atenti unul cu celalalt, se alinta in fiecare zi si, de cand am deschis eu ochii pe acest pamant, nu i-am auzit certandu-se niciodata. Au stiut mereu sa aplaneze micile conflicte care apareau intre ei, si sunt cei mai buni vecini pe care cineva si-ar fi dorit. Se comporta exemplar atat in casa cat si cu cei din jur, iar cand eram mica mi-au fost si dadace atunci cand parintii erau la munca, in schimburi, si nu avea cu cine sa ma lase pana ajungeau acasa.

Cat de curand implinesc 50 de ani de casatorie, si pot sa jur ca se iubesc ca la inceput, poate chiar mai mult! Fetele lor, doua la numar, sunt plecate in America si stabilite acolo de ani buni. Vin si isi viziteaza parintii cat de des pot, insa nu atat de mult cat si-ar fi dorit, ba chiar nu s-au mai vazut de trei ani. Noroc de minutele astea astea internationale, ca de altfel, cred ca isi uitau si glasurile. Si frica cea mai mare a batraneilor este ca ar putea sa paraseasca aceasta lume, fara sa isi tina in brate nepoteii.

Si cum mie imi place sa fiu spiridusul blocului, cred ca am avut cea mai nastrusnica idee. Am luat legatura cu Ioana si Maria, fetele lor, si am inceput sa planificam, inca din iarna, ceva ce le-ar aduce tuturor lacrimi de bucurie si de emotie in ochi. Asadar, am planuit sa le facem o petrecere surpiza cu ocazia nuntii de aur. Locatia deja era stabilita - Brasov - orasul unde s-au cunoscut, asa ca urma sa ma ocup de detalii si anume sa aflu ce locatie este cea mai potrivita pentru organizare evenimente in Brasov. Fetele si-au planificat deja concediul pentru aceasta luna, si-au luat biletele de avion, sotii si copiii si se pregatesc cu emotie sa vina in Romania. Pe domnul si doamna V. i-am rugat deja sa ma insoteasca pana la Sfantu Gheorghe, chiar vineri, de ziua aniversarii lor, pe ideea ca eu sunt incepatoare in ale condusului si nu cunosc drumul. Au acceptat cu usurinta, dupa o discutie doar din priviri, bucurosi ca pot si de folos. Hi, hi, nici nu stiu ce supriza ii asteapta, cum voi gresi eu intentionat drumul si vom ajunge in alta parte.

Cu ajutorul prietenilor si familiei lor ramase in Brasov, am reusit sa gasesc un salon pentru evenimente in Poiana Brasov, ce cred ca o sa fie tuturor pe plac. In cinstea aniversarii lor, ii vor astepta mese frumos decorate, cum n-au avut sansa sa aiba la nunta. Si desigur, copiii, nepotii si ginerii ca musafiri de onoare, impreuna cu familia ramasa in Brasov si prietenii din tinerete, cu care inca au mai tinut legatura.

Buna dragilor,

Odata cu varsta, imi place sa cred ca gusturile mele vestimentare s-au mai cizelat nitel. Nu spun ca in tineretile de odinioara ( a se citi 15-25 de ani) ma imbracam ca o paparuda, insa nu dadeam prea multa atentie tinutei mele. Desigur, si schimbarea jobului a avut ceva de spus in aceasta privinta. Daca la jobul anterior - o mica afacere in familie, imi permiteam sa ma imbrac mai casual, acum lucrez intr-un mediul in care stilul office este purtat de toti cei din jur. Asadar, am facut si eu mici schimbari in garderoba.

Sa revenim insa la titlul acestei postari, ca sunt sigura ca v-a cam facut curiosi, nu-i asa? Una dintre schimbarile din garderoba mea a fost introducerea unei perechi de pantaloni foarte eleganti, regasiti in popor sub denumirea de "pantaloni la dunga". Inspiratia in acest caz a fost colega mea de birou, care avea nenumarate perechi de pantaloni de acest fel, in diferite culori. Eu mi-am luat o pereche negri, simpli si... cam stramti. Am stat si am calcat jumatate de ora la ei, sa arate bine, si apoi am stat cu cea mai mare grija in masina sa nu ii sifonez. Am ajuns la munca precum o diva, toata eleganta, si am aflat, fix la ora opt si cinci minute, ca urma sa intram in sedinta cu sefii cei mari, in doar cateva minute. Am sarit imediat de pe scaun si am vrut sa pun laptopul in priza, insa blonda cum sunt, am uitat, atunci cand m-am aplecat, ca am pantaloni un pic mai stramti pe mine. Va puteti inchipui cam ce s-a intamplat, nu? Pantalonii s-au rupt fix unde erau mai stramti, in conditiile in care se auzeau deja in curtea firmei ca au intrat masinile sefilor. Marea mea bafta a fost ca aveam o esarfa mare, groasa si lata la mine si am transformat-o in cateva secunde intr-o fusta colorata, renuntand la pantaloni.

De atunci mi-am invatat lectia. La naiba cu pantalonii stramti si bine ati venit in garderoba, rochii elegante. Sunt mult mai simplu de purtat, si cu siguranta nu ma vor pune niciodata in situatii stanjenitoare. Mai ales acum, toamna, creeaza cea mai frumoasa tinuta. Asortate la o pereche de cizme, niste ciorapi mai grosi si un palton, ma fac sa fiu gata de iesit din casa in doar 5 minute. In plus, pot sa ma joc cu diferite texturi si culori, si sa fac cele mai interesante tinute:

Buna dragilor,

Astazi vom vorbi despre vanzari. Stiu ca pana acum tot v-am batut la cap cu shopping haul-uri, adica v-am aratat ce mi-am cumparat eu, asa ca acum o sa fac ceva diferit si o sa va arat, din umilele mele cunostinte, cum ati putea sa deveniti cei mai buni vanzatori din lume, daca lucrati in acest domeniu. Atat de buni, incat toti clientii o sa va calce pragul magazinului cu cel mai mare drag. Pe partea de vanzari n-am prea activat, drept va spun, insa am fost de multe ori pe cealalta parte a baricadei, in calitate de client, asa ca va voi expune cateva chestii de un real ajutor.

Pentru a exemplifica mai bine, vom omite din discutie cosmeticele, subiectul meu preferat, vom pune in reflectoare ceva legat de tehnologie, si anume un sistem audio de la Edifier.

Buna dragilor,

Ati visat vreodata sa ajungeti in America si sa traiti din plin visul american? Daca raspunsul este da, si daca aveti si norocul de a fi inca in facultate, aceasta ar putea sa fie sansa voastra. Programul work and travel se adreseaza, asa cum spuneam mai sus, tuturor studentilor care doresc sa calatoreasca si sa lucreze in America. Chiar daca initial aceasta idee poate sa va para prea complicata sau prea indepartata, acum aveti sansa sa va vedeti mult mai simplu si usor visul cu ochii.

Buna dragilor,

Nu cred ca v-am mai zis pana acum, insa unul din visele mele este sa deschid o cafenea. Una clasic americana, unde lumea ca primeasca o cana de cafea gratis, unde sa miroase a biscuiti facuti in casa si unde atat persoanele cu copii, cat si cele fara, sa se poata bucura de un moment de relaxare. Ce m-a oprit pana acum sa imi vad visul cu ochii? Partea financiara, recunosc. Am stat si am facut un calcul, si o astfel de investitie porneste de la o suma cu foarte multe zerouri. Pana la urma as putea face un imprumut, si as face rost de suma necesara, insa nefiind in tema cu tot ce presupune a fi proprietara unei astfel de afaceri, mi-ar fi frica sa nu pierd acesti bani, din cauza faptului ca nu as sti cum sa ii investesc cu cap.

Nu m-am lasat batuta si am incercat sa caut solutii. Una dintre ele a fost sugerata chiar de mama mea, si a fost ideea de franciza. Desigur, am auzit pana acum, ca tot omul, de McDonald's, cea mai cunoscuta franciza din lume, si m-am gandit ca exista cu siguranta un ghid care sa ma invete cum sa-mi pun ideea in aplicare. Cautand online, am aflat ca se poate si la noi, si ca nu este chiar atat de dificil pe cat pare.

Buna dragilor,

Stiti deja cat de mult imi place mie sa citesc, ca de asta am si rubrica speciala aici pe blog despre lectura. Cu toate astea, tema de astazi m-a cam pus in impas, fiindca a trebuit sa aleg un personaj principal preferat. Dupa careva cautari pe blog, mi-am dat seama ca mi-a placut foarte mult cum a fost conturata Mia Hall din cartea Daca as ramane. Tanara de 17 ani este victima unui accident, in care isi pierde parintii si fratele mai mic. Toata povestea este la persoana I si este vazuta prin ochii Miei, in coma in spital. Actiunea este o inlantuire intre amintirile din trecut si actiunile din prezent, si reprezinta incercarea fetei, atat de aproape acum de moarte, de a gasi motive sa traiasca. Nu este o carte plina de zambete si momente amuzante, insa este interesant de urmarit planul psihologic al cartii. Stiu ca nimic nu se poate compara cu asemenea pierderi si oarecum inteleg motivele pentru care Mia nu mai vrea sa se trezeasca din coma, insa exista uneori destine si mai rele decat moartea.
I-as recomanda, in aceasta directie, cateva carti ce mi-au placut foarte mult si au o incarcatura sentimentala atat de puternica, incat cred ca ar face-o pe Mia sa incline balanta catre viata mai usor.

Buna dragilor,

Tema de astazi vine ca un raspuns campaniei Answear, care ne provoaca sa folosim piesele vestimentare pentru alt scop in afara de cel pentru care au fost facute. Ca sa va faceti o idee mai buna despre ce vorbesc, va las mai jos videoclipul de promovare al campaniei:

Buna dragilor,

Astazi discutam despre ce se afla dincolo de orizont. Mereu am fost de parere ca nu suntem singuri in univers. E de necrezut ca, intr-un univers infinit, doar planeta noastra sa aiba conditii propice vietii. Astfel, eu cred ca exista viata si pe alte planete, cu siguranta in diferite forme decat aici, dar exista. Daca sunt prietenosi sau nu, asta ramane de vazut.  O asemenea abordare se regaseste si in filmul Beyond Skyline, film care se lanseaza pe data de 3 noiembrie 2017 in cinematografe.

Buna dragilor,

Daca e sa o luam logic, eu ar trebui sa urasc apa cu pasiune. In primul rand, am amintiri neplacute de cand varul meu, bun baiat, s-a gandit ca ar fi frumos sa ma impinga in apa, de la o inaltime de vreo 2 metri, intr-o apa cam tot atat de adanca. Asta se intampla in urma cu vreo 18 ani, si chiar si acum fac semi-atacuri de panica daca imi vine apa direct in fata. In alta ordine de idei, eu sunt in zodia Taur in zodiacul european si Dragon de foc in cel chinezesc. Vi se pare cumva ca sunt zodii de apa? Nu, nu sunt! Cu toate astea, iubesc apa. Iubesc sa ma balacesc in ea, sa inot, sa stau sa ma relaxez, si de multe ori ma uita Dumnezeu sub dus, cu apa curgand, si nu ies de acolo decat atunci cand se aud batai in usa cum ca ar mai avea si alte suflete nevoie la baie.

Totusi, azi nu o sa va povestesc despre apa cunoscuta sub numele de apa de menaj, ci despre apa de baut. Apa noastra cea de toate zilele si despre relatia mea cu ea. Ca am cateva kilograme in plus, m-ati mai auzit plangandu-ma pe aici, asa cum m-ati auzit si luptand impotriva lor. Si nicio lupta cu kilogramele nu e castigata decat daca se confera organismului aportul zilnic de apa. Cu ideea asta am plecat eu la drum, horatata sa-mi educ organismul sa bea apa, pe principiul "Bea, Claudia, apa!". Pentru acasa, mi-am luat un aparat de filtrat apa, cani frumoase si pahare colorate. Am reusit sa imi impart nevoia de apa - sa zicem cel putin 2 litri pe zi, in 4 reprize, ca sa imi fie mai usor mental sa accept atata apa. Asadar, jumatate de litru dimineata pe stomacul gol, era primul pas. La inceput nici nu-mi mai venea sa ma ridic din pat de groaza apei, insa cu exercitiu, am ajuns acum sa ma pot lauda ca beau aceasta cantitate dintr-o singura suflare. Inca doua portii de apa am decis sa le consum dupa ce ma intorceam de la munca. Asta inseamna ca de la orele 16-17 pana dupa miezul noptii aveam langa mine apa, din care sorbeam mai ceva ca un betiv care soarbe din paharul cu lichidul lui Bachus.

Problema cea mare era la munca. Cum apa de la chiuveta de acolo era plina de calcar si nu se putea bea, si cum nu puteam sa car dupa mine apa de acasa, am cautat variante sa ma mentin hidratata si la munca. Cea mai simpla solutie a fost apa de izvor, si cea mai rapida, magazinul de la colt.

Buna dragilor,

Astazi discutam tot despre casa, fiindca se pare ca e mult de spus pe acest subiect. V-am spus deja, cred, ca am tras firele de curent in casa, si credeam ca am terminat cu treaba asta si ca urma sa se pun intrerupatoarele, prizele si becurile dupa ce vom varui, dar se pare ca m-am inselat. Din cate am aflat, ar fi indicat sa aiba casuta noastra si un certificat energetic.

Buna dragilor,

De cand ma stiu, nu mi-a placut sa imprumut bani. Sunt tipul de om care prefer sa am mereu niste bani pusi deoparte, pe categorii: bani pentru vacanta, bani pentru mofturi, bani pentru viitoare investitii, economii. Insa aceasta stabilitate economica s-a cam dat peste cap de cand am inceput sa construim casa mult visata. Acum orice venit este bine dramaluit si majoritatea banilor se duc in acea directie. Si desigur, ca orice persoana care face casa, am si eu momentele mele (de obicei nopti intregi, dar haideti sa le spunem momente de dragul conversatiei), cand ma gandesc ce ar fi de facut daca am mai avea nevoie de bani pentru finalizarea investitiei. Incercand sa aplic conceptul de smart shopping si pentru casa, mi se intampla de multe ori sa urmaresc si ofertele online ale marilor magazine de constructii si amenajari si sa fiu atenta la promotiile oferite. Problema cea mai mare cu aceste oferte este ca sunt de foarte scurta durata, si de multe ori acestea dureaza doar una sau doua zile. Fiindca nu avem de fiecare data banii la indemana, ne-am facut un mic plan de batalie in cazul in care am gasi o oferta foarte buna online si am avea nevoie de un imprumut rapid.

Buna dragilor,

Toata lumea stie ca singurul lucru ce nu se gaseste in geanta unei femei este ordinea. Si cum eu sunt un exemplu relevant al rasei purtatoare de geanta, sustin sus si tare aceasta afirmatie si dau si dovezi in aceasta idee:


De cand ma stiu, mi-a placut sa port genti mari. Am inceput de la gradinita - toata grupa venea cu o tentativa de gentuta, unde de abia inghesuia o eugenie, eu aveam geanta tip postas, unde aveam de toate: sandwich, sticla cu apa, batista, poate si jucaria preferata. La scoala am trecut la rucsac, si de fiecare data, cand aveam de ales, il alegeam pe cel mai mare, in care sa incapa carti, caiete, culegeri, penar, carioci, carti suplimentare. Am ajuns sa port atatea, incat se speriau parintii ca o sa imi deformez coloana.

Acum, am evoluat si am trecut la papornita. De fiecare data, caut cea mai mare geanta si cea mai compartimentata, fiindca in tot haosul meu, imi place sa fie si un strop de organizare. Cred ca geanta este o prelungire a personalitatii mele - plina de lucruri nebanuite, niciodata nu stii ce poti gasi acolo. Din aceasta cauza se intampla sa nu ies din casa fara ea. Niciodata n-am inteles femeile care poarta gentute in care nu le incape nici telefonul, asa cum nu inteleg cum se pot descurca barbatii in viata fara geanta.

Buna dragilor,

Astazi vom incepe cu un exercitiu de imaginatie. Care este primul curand care va vine in minte cand auziti cuvantul stampila? Sanse mari sa fie societate, firma sau afacere, nu-i asa? Sau poate banca, acte si semnatura? Cam aceasta este perceptia noastra cand vine vorba de acest instrument, il percepem ca pe ceva potrivit doar pentru mediul de afaceri, ceva ce ne ajuta sa rezolvam mai usor problemele de birocratie.

Cum ar fi insa daca stampilele ar face parte din viata noastra de zi cu zi? Vazusem nu de mult un videoclip pe Youtube, in care un tanar mutat in Japonia povestea despre Hanko, stampilele pe care locuitorii acelei tari le folosesc pentru a semna documente. Acestea sunt niste stampile speciale, care au parte de o personalizare la fel de speciala, facand parte din cultura japoneza de sute de ani.

Cum ar fi oare daca si la noi s-ar introduce stampila pentru oamenii de rand si n-ar mai fi specifica doar persoanelor juridice? Oare ce am putea face cu ea? Am stat, am gandit, am cugetat, si cred ca am gasit cateva intrebuintari cel putin interesante.

Stampila ar putea fi folosita ca un semn de proprietate, ca un watermark. Stiu ca poate parea amuzant, insa daca lucrati intr-un mediu cu foarte multi colegi, se mai pot intampla si chestii neprevazute. S-ar putea ca cineva sa va ia mancarea din frigiderul comun si sa o consume, lasandu-va flamanzi la pauza de pranz. Sau ca altcineva sa va ia topul de hartie pe care l-ati adus tocmai din depozit, special pentru a-l folosi la un proiect urgent. Stiu, neplacute ambele situatii, insa n-ar fi mai simplu sa aveti propria stampila cu numele nostru pe ea? Cu o simpla apasare, va veti declara bunurile ca fiind ale voastre si niciun coleg cu glume in program n-ar putea sa mai spuna "Nu stiam ca e lucrul tau, n-am vazut numele tau scris pe el".

O alta idee foarte utila ar fi folosirea unei datiere. Cunosc multe gospodine carora le place sa umple, in fiecare vara si toamna, sute de borcane cu diferite bunatati, dulci sau murate. Multora le place sa mai incerce si retete sau metode noi de conservare, asa ca o datiera ajuta gospodinele in cauza sa aiba o situatie clara asupra perioadei in care s-a pus la borcan ceva nou, si de asemenea poate sa observe cat timp se mentine acel ceva in conditii optime. In plus, am vazut ca acum exista in comert si stampile pe care le puteti personaliza acasa, avand litere si cifre, deci se poate scrie si numele retetei pe langa data ei. Si daca s-ar adauga si un fundal colorat la acea stampila, niciun borcan n-ar mai ramane neetichetat prin camara.

Buna dragilor,

E oficial! Incepand cu data de 28 octombrie, subsemnata aici de fata are concediu. Si nu 2-3 zile, ci pana pe data de 13 noiembrie, iar mie inca nu imi vine sa cred. Poate o sa vi se para ciudat, insa eu, in cei 7 ani de munca prestati pana acum, nu am avut parte de un concediu adevarat. Da, am avut parte de cateva zile la mare, de cateva zile de stat acasa, si de cateva zile in luna de miere, insa cam atat. Jobul meu nu imi prea permite concedii de lunga durata, asa ca de fiecare data cand plecam pe undeva, peste maxim 2 zile suna telefonul si eram chemata de urgenta inapoi.

De data asta m-am organizat cum trebuie la noul job (care nu mai e nou, ca am aproape 9 luni de cand sunt acolo), am anuntat de 3 luni ca imi iau concediu si la jobul part-time, asa ca sunt in grafic cu toate. Poate sunteti curiosi ce o sa fac? Ei bine, totul e planificat pana in cele mai mici detalii. Prima saptamana o dorm. Vreau sa dorm de dimineata pana seara, si de seara pana dimineata. Cu telefonul inchis, cu jaluzelele trase, fara niciun sunet in jur. O sa o las mai moale si cu mediul online si o sa citesc foarte mult, cand nu o sa mai pot sa dom.

In a doua saptamana, care include si sarbatorirea a 3 ani de casatorie, vreau sa plecam in vacanta. Nu o sa stam prea mult, insa deja am planul facut de acasa, ca asa imi place mie sa imi organizez vacantele pana la cele mai mici detalii. Planuiesc o vacanta scurta in Brasov si in imprejurimi. Tot in acea zona am fost si in luna de miere, insa n-am avut prea mult timp, fiindca am vrut sa cuprindem mai multe puncte de atractie intr-un timp destul de scurt.

De data asta o sa fie o vacanta mai calma, fara graba. Am cautat deja, cu vreo 2 luni inainte, cazare in acea zona, si dupa multe cercetari am gasit ceva ce cred ca o sa ne fie pe plac la amandoi. Ne-am informat peste tot, am cautat recenzii, am cautat poze. Am dat peste ceva ce ne-a placut amandurora si ne-a dus cu gandul la zapada si la iernile din copilarie:

Buna dragilor,

A cincea tema de la SuperBlog 2017 ne provoaca sa povestim cel mai sensibil moment din viata, si cum am reusit sa trecem peste el, cu ajutorul muzicii. A fost cat pe ce sa spun pas acestei probe pentru ca, dupa cum majoritatea sau putini care ma citesc stiu, prefer sa tin o parte a vietii mele privata. Totusi, dupa ce m-am gandit mai bine, am considerat ca poate o sa ajute pe cineva aceasta experienta, asa ca mi-am calcat pe coada, mandrie si orgoliu si o sa las cuvintele sa iasa la iveala.

De cand ma stiu, imi place muzica, si pot spune ca a fost o pasiune pentru mine de cand am inceput sa vorbesc. Si acum mama rade de mine si imi zice ca eu am inceput prima oara sa cant, si dupa aia sa vorbesc. Am crescut cu muzica pe fundal, de multe ori cantata de mama in timp ce trebaluia, asa ca mereu mi-a placut sa o ascult. O prefer mereu pe cea de calitate, dar pentru mine asta nu inseamna neaparat aceea care se aude la maxim in difuzoare oriunde, ci acea muzica ce reuseste sa imi aline sufletul.

Sa revenim insa la poveste. Eram in anul I de facultate. Eram entuziasmata, urma sa plec de acasa si sa stau la camin, sa ma organizez singura, sa imi fac prieteni noi. Trebuia poate sa fiu un exemplu de fericire, insa n-a prea fost chiar asa. In primul rand, asta insemna o relatie oarecum la distanta cu iubitul. In al doilea rand, simteam ca nu prea apartin acolo la facultate. M-am inscris la o specializare total diferita de ce facusem in liceu, cu promisiunea unui job dupa terminarea facultatii. Luand in considerare faptul ca ma bagasem cu capul inainte in stiinte economice, in conditiile in care veneam de la un profil uman, va puteti inchipui cam cat de greu imi era. Eram depasita de cunostintele colegilor mei, majoritatea cu liceul economic terminat. In plus, imi parea rau ca nu am dat la o facultate in alt judet, preferand-o pe aceasta pe ideea ca era mai aproape de casa, fiindu-le mai usor parintilor sa ma sustina financiar. Aceste aspecte, amestecate cu disperarea ca nu reuseam sa imi gasesc un job part-time si cu niste certuri cu iubitul, fiind prima oara cand eram departe unul de celalalt, au dus la o stare destul de nasoala pentru mine. Nu mai aveam chef de nimic, nu mai dadeam pe la cursuri, ba chiar ma gandeam sa renunt la facultate.

Ce m-a ajutat sa-mi revin? Muzica, evident. Poate acum pare banal si copilaresc, insa atunci m-am scufundat intr-o mare de sunete. Am ascultat la maxim piesa Addei - "Minti murdare facute praf", din nou si din nou, pana in momentul in care am reusit sa fac ca in cantec - sa uit de tot.