Buna dragilor,

Mereu am zis ca daca rabdarea e o virtute, inseamna ca nu am virtuti. Recunosc, e o boala de-a mea, insa stau tare rau cu rabdarea. Ma dispera, pur si simplu, sa stau si sa astept (motiv pentru care am mereu in geanta sau pe telefon cate o carte). Insa cel mai tare ma dispera sa astept dupa cineva cand e de iesit din casa. Cand eram mica, tata imi povestea aventuri din armata, iar cea mai interesanta parte era atunci cand comandantul ii punea pe soldati sa se echipeze sau sa se dezechipeze in timp ce ardea un chibrit. Nu stiu daca erau doar povesti militaresti, insa o buna perioada am incercat sa ma imbrac cu cea mai mare viteza, ba chiar sa cronometrez toata treaba.

Clar, de cand am devenit adult responsabil, imi place sa-mi planific timpul, mai ales daca e vorba de plecat undeva. In functie de locul in care trebuie sa ajung, pot fi gata in 2, 5 sau maxim 30 de minute. Varianta de 2 minute consta intr-o rochie trasa pe mine, un coc lejer si ochelari de soare vara, sau varianta cu blugi, un tricou, o geaca si pantofi de dama. La categoria de 5 minute se incadreaza, pe langa tinuta, si rimel, corector si ceva colorat pe buze. In jumatate de ora ma imbrac elegant din cap pana in picioare, fac un machiaj full-face si mai fac si ceva interesant la par.

Totul e bine si frumos pana cand trebuie sa merg undeva cu varul meu - sa-l numin Bobita. Jur, intr-o viata anterioara cred ca am facut multe pacate, iar viteza lui de a se pregati de plecat undeva este penitenta mea in lumea aceasta. Sa va povestesc ultima patanie, sa vedeti cata dreptate am. Il anunt cu o saptamana inainte ca duminica la 10:30 trebuie sa fim la ai mei acasa, la ziua tatalui meu, nasul lui. De fapt este vorba de 11:00, insa imi las marja de eroare. Il sun de dimineata, de la ora 9, sa-l intreb daca s-a trezit. Imi raspunde cu jumatate de gura ca inca doarme, sa-l mai las 5 minute. Mie deja incepe sa imi creasca tensiunea. Ma bag sub dus, pe ideea ca ma voi calma, iar el intre timp se va trezi. Ies de sub dus - nicio miscare, niciun apel. Incep sa-mi usuc parul, apoi sa-mi aleg ceva de imbracat din multitudinea de bluze de pe umerase. Aleg 3 si ma gandesc cu ce sa le asortez:



Intre timp mai arunc un ochi pe Facebook si ce sa vezi - varul meu drag era azi noapte la ora 3 in club, cu statusuri de genul "Sa inceapa distractia!". Incerc sa il mai sun o data, imi raspunde somnoros ca deja s-a trezit, ca in 5 minute e gata si se porneste de acasa. Minte cu nerusinare, las' ca stiu eu! Nu e zi de la bunul Dumnezeu ca sa ajung undeva cu omul acesta fara sa intarzii. Deja mi-am pregatit hainele, este 9:25, asa ca este momentul sa ma fiu si eu gata.

Este 9:55, eu sunt gata, Bobita... ma trateaza cu o portie sanatoasa de silenzio stampa. Bine ca nu mi-am aplicat blush, deja simt ca iau foc de nervi. Imi iau geanta, cheile de la masina si pornesc spre el. Orasul fiind mic, iar ziua de duminica dimineata fara trafic, ajung imediat la destinatie.

10:03. Ajung la usa stimabilului. Bat, sun. Sun, bat. Intre timp incerc sa il sun si pe telefon. Dupa doua minute, timp in care am inspirat si expirat adanc, numarand de la 1 la 10 si inapoi, usa se deschide si apare in cadrul ei dragul meu var, chiaun de somn, cu parul ciufulit, barba de vreo 3 zile si cu cearcane pana la gura. Doamne, da-mi rabdare, ca daca imi dai putere, uit ca mi-e neam si-l bat de-i sare somnul din cap. Se uita Stimabilul la mine, si nu intelege de ce atata graba, ca e doar 10:10 si mai e timp destul, ba chiar as putea sa il mai las sa mai doarma 10 minute. Incercand sa nu ii fac prezenta neamului comun, il indrum catre dus, in timp ce ma ofer sa ii fac o cafea. II spun ca in maxim 15 minute trebuie sa iesim pe usa, asa ca ar face bine sa se grabeasca. Intra in baie si aud apa curgand la dus, deci fac o cruce in gand si multumesc divinitatii ca e pe drumul cel bun.

Este 10:28 de minute, cafeaua aproape racita, iar eu un sac de nervi. Se aude usa de la baie, si il aud pe dragul de Bobita strigandu-ma. Ma indrept catre baie, de dupa usa iese minunatul, plin de spuma pe par, si imi zice ca a ramas fara lame de ras, deci ar trebui sa ma duc la magazin sa ii iau. Deja in capul meu scenariul acesta pare rupt din filmele cu oameni prosti. Mai iau o gura de cafea, ma gandesc din nou la toti sfintii din calendar, si incerc sa il lamuresc ca nu mai este timp pentru asa ceva. Se bosumfla ca o fetita de 13 ani, dar intelege si se duce sa isi clateasca spuma din cap si sa se imbrace.

Incepe o alta drama. La ora 10:51 realizeaza ca nu are o camasa pregatita, ca pe cea de aseara varsase vin rosu, ca nu ii sta parul cum trebuie si ca n-are cu ce sa se imbrace. Inainte sa ma intrebati, varul meu are 27 de ani, ca sa va faceti o idee. Il pun sa isi caute o bluza, scot din geanta fixativul in varianta mini si trec mana prin par, arajandu-l.

Este doar 11:17 si ajungem la ai mei acasa. Toata lumea era prezenta la masa, asteptandu-ne pe noi. Bobita al meu intra in casa, isi felicita nasul pentru aniversare si urla in gura mare ca am intarziat din cauza mea, fiindca de o ora ma tot asteapta sa fiu gata. Lumea se uita la mine, ii da dreptate lui ca "asa-s femeile", iar eu zambesc scrasnind din dinti, promitandu-mi ca data viitoare il voi trezi cu 5 ore mai devreme.

*Acest articol este scris pentru proba cu numarul 25 din competitia SuperBlog 2017.