Review Crema contur pentru ochi Cosmetic Plant Q10 + Ceai Verde

Buna fetelor,

Astazi va voi prezenta crema de ochi pe care o folosesc de ceva vreme si anume Crema contur pentru ochi Cosmetic Plant Q10 + Ceai Verde.



Cantitate: 30 ml.

Pret : intre 11 si 18 lei, depinde de locatie.

Locatie: magazine de cartier, farmacii, supermarketuri, online pe www.cosmeticplant.com

Ingrediente: Aqua, Cetyl alcohol, Caprylic/capric triglyceride, Glycerin, Stearic acid, Potassium cetyl phosphate, Isopropyl myristate, Dimethicone, Titanium dioxide, Alumina, Simethicone, C13-14 Isoparaffin, Laureth-7, Polyacrylamide, Olea Europaea oil, Calendula Officinalis extract, Vitis Vinifera seed oil, Centaurea Cyanus extract, Camelia Sinensis leaf extract, Squalane, Ubiquinone, Panthenol, Tocopheryl acetate, Retinyl acetate, Sodium lactate, Lactic acid, Serine, Sorbitol, TEA-lactate, Urea, Sodium chloride, Laurylaminopropylglycine, Lauryldiethilenediaminoglycine, Allantoin, Alcohol denat., Sodium benzoate, Methylparaben, Disodium EDTA, BHA.

Ce spun ei : " Complexul bio-activ rezultat din asocierea coenzimei Q10 cu uleiul de sâmburi de struguri, extractele de ceai verde, gălbenele, albăstrele şi vitaminele A şi E, asigură o îngrijire specială pielii sensibile din jurul ochilor, prin regenerarea ei în profunzime. Sistemul de filtre UVA / UVB îmbogăţit cu vitamina E protejează de radiaţiile ce cauzează îmbătrânirea prematură. Ingredientul cu structură similară factorului natural de hidratare, alături de pantenol, asigură o hidratare intensă şi de lungă durată. Structura lejeră permite o absorbţie rapidă. Ridurile profunde vor fi reduse, iar apariţia altora noi va fi mult întârziată. Aplicată zilnic dimineaţa şi seara, după demachiere, pe zona din jurul ochilor, prin mişcări uşoare de masaj, pielea va fi mai fermă, elastică, netedă şi catifelată."

Ce spun eu: O crema de ochi cu o textura fina, non grasa, care intra usor in piele. Nu are parfum, fiind indicata si pentru persoanele cu ochi sensibili. Inainte sa folosesc aceasta crema, simteam foarte des zona ochilor sensibila si deschidratata. Dupa cateva zile de la prima utilizare, acest aspect s-a diminuat si parca si cearcanele din jurul ochilor s-au mai luminat. Inca un plus pentru acest produs ar fi sistemul de dozare - cu pompita, ceea ce duce la o folosire mult mai igienica a produsului, comparativ cu cele in care iti bagi deijtu` sa iei produsul. Pompita se apasa usor, nu este nevoie de multa presiune, iar produsul iese in cantitate suficienta pentru o utilizare. Crema este spornica, o folosesc de vreo 2 luni si inca mai am jumatate din ea. O aplic dimineata si seara, dupa curatarea tenului, astfel: aplic pe degetul inelar o cantitate mica de crema, unesc degetele inelare pentru a transfera crema pe ambele degete, apoi masaj usor, cu miscari circulare, la ambii ochi.

Partea cea mai buna la aceasta crema este ca nu se vad riduri noi! :)

Voi ce crema de ochi folositi?

Share:

0 comentarii