Buna,
Cu toate ca am fost
nascuta si crescuta la oras, am avut norocul de a avea bunici la tara, la nici
20 de kilometri departare de locuinta din oras. Asadar, majoritatea vacantelor
de vara erau impartite intre orasul fierbinte, cu aerul incarcat, si satucul unde
traiau bunicii, un loc unde nu aveam parte de televizor, de desene animate sau
de alte lucruri atractive din mediul urban, dar cu alte bucurii si placeri
cotidiene.
Viata la tara era
simpla, dar avea o frumusete aparte. O zi de munca incepea dimineata, pe la ora
5, cand ne trezeam si incepeam treburile zilnice. Il ajutam pe bunicul sa
hraneasca gainile, aduceam apa la vaca si la cal, si apoi asteptam laptele proaspat mult, care, alaturi de o bucata de mamaliga unsa cu magiun
de prune, constituia cel mai bun mic dejun. Urma apoi plecatul la camp, unde,
de fiecare data, era ceva de facut – ba de prasit, ba de plivit buruienile care
cresteau parca cu viteza luminii, ba de adunat fanul si de greblat. Nu era ceva
usor, dar fiind la tara cu fratele meu, fiecare munca agricola era pentru noi o
intrecere - cine termina primul, cine facea cea mai buna treaba, iar ziua
trecea pe nesimtite. In timpul pauzelor, plecam in cercetare si eram fascinati
de fiecare floare gasita pe camp, de fiecare insecta care scotea capul din
pamant. Oricat de obositi eram seara cand ajungeam acasa, o zbugheam “in drum”,
unde ne intalneam cu copiii vecinilor, si rasuna tot satul de rasetele noastre.
Doar laptele ingrosat al bunicii, reteta simpla, dar delicioasa, ne aduna
acasa, pentru bine-meritata odihna.
Au trecut multi ani de
atunci. Acum noi suntem casatoriti, fiecare la casa lui, si bunicii sunt acum
garboviti de batranete. In fiecare an se uita cu jale la pamantul pe care nu mai au forta sa il cultive si ne roaga mereu acelasi lucru –
sa nu vindem pamantul atat cat traiesc ei, pamant recastigat cu greu dupa
evacuarea din al doilea razboi mondial.
Incercam, pe cat se
poate, sa le ascultam dorintele. Incercam sa facem o prospectare de piata, sa
vedem daca s-ar preta o asociatie pentru agricultura organizata. Pamant este
destul, atat al bunicilor, cat si al vecinilor care sunt in aceeasi situatie –
batrani, cu sufletul indurerat dupa pamantul care ramane in paragina, nemuncit.
In cercetarile noastre am dat peste Ogorul, o companie care
sustine fermierii, prin oferirea de consiliere profesionala pentru culturi de
calitate, dar si prin finantarea legumicultorilor. Site-ul ofera o varietate de
produse la preturi decente, si acopera cam toate domeniile de activitate, in
ceea ce priveste gradina si agricultura.
Momentan, am vrea sa
incepem cu achizitionarea de seminte profesionale, sa vedem cum se comporta pe tipul de sol pe
care il avem. Planul de batalie este deja trasat, si este destul de simplu -
gasirea unor culturi care sa dea randament maxim, cu efort minim - ne gandim la
rosii, ardei, ceapa si morcovi, cultivarea si recoltarea lor, si cautarea unor
piete de desfacere pentru aceste produse. Am dori sa oferim produse bio, fara
pesticide sau ingrasaminte articiale, unor magazine mici, si sa sustinem astfel
economia locala. Dupa calculele noastre, in maxim doi ani vom reusi sa aducem
si profit acestei mici afaceri agricole gandite, si sa ne extindem si sa ne
usuram munca prin achizitia unor utilaje multifunctionale.
In ceea ce priveste
reusita acestei idei, parerile sunt impartite. Unii cred ca ar fi o afacere de
familie simpla dar productiva, care ar putea aduce bunastare si liniste
sufleteasca, atat noua cat si batranilor, care nu-si vor vedea pamantul lasat
in voia sortii, ci muncit si in posesia familiei. Altii cred ca agricultura
este un domeniu mort in tara noastra, care nu poate scoate profit la scara
mica.
Voi ce parere aveti? Se
merita sa mai faci agricultura?
Wrote by Claudia's Choice
