Produse consumate in luna iunie 2015

miercuri, iulie 01, 2015 Claudia`s Choice 14 Comments

Buna fetelor,

Clar, am nevoie de o vacanta. ASAP. Azi am ajuns la concluzia asta, dupa ce am completat o multime de acte cu data de 1 iulie, si in sinea mea puteam sa jur ca e 31 iunie. 31 iunie, intelegeti? Fix de asta am nevoie de o vacanta, ca daca nu plec eu in vacanta, cred ca pleaca creierul meu fara mine :))

Si luna aceasta am avut o prada destul de bogata, de nu mai intrau produsele in cadru sa le pozez. PS: Scuzati-mi blitz-ul din poze, dar vremea de afara nu prea mai tine cu mine.


Le iau aleatoriu, in ordinea in care s-au incarcat pozele:

Produse pentru unghii:


  •  Oja Chissa, care nu mai are saraca numar, si am consumat maxim din ea, de abia reuseam sa o iau pe pensula, chiar daca din poze nu se vede. A fost o culoare foarte placuta, un taupe care batea mai mult in mov si s-a potrivit pentru orice anotimp. Cred ca mai am una asemanatoare pe stoc.
  • Baza de unghii Diamond hardner de la Blanchette B, marca proprie Kaufland, folosita cu succes si ca baza, dar si ca top coat. Mi-a placut mult, dar n-am mai vazut-o de mult.
  • 2 x Acetona la 2 lei, care reuseste sa stearga orice oja, oricat de pretentioasa ar fi. Recunosc, cam usuca unghiile si cuticulele, dar aplic putin ulei de argan si lucrurile revin la normal. Deja am cumparat inca o sticluta.
Produse pentru ingrijire intima:




  • Servetele intime Softino, marca proprie Lidl - ieftine si bune, si delicate in acelasi timp. Nu-mi lipsesc din geanta niciodata, cumpar cateva pachete de fiecare data cand intru in Lild.
  • Gel intim Neutro Med - v-am mai zis ca-mi plac la nebunie gelurile intime din Italia, mi se par a fi foarte delicate si eficiente. Acum incep sa ma panicez ca mai am doar 2 bucati, si ma gandesc ca trebuie sa-mi refac stocul.
Suplimente:




  • Multivitamine Optisana de la Lidl - in afara faptului ca mi-au provocat o foame nebuna, nu am simtit nicio diferenta cat timp le-am luat. Am crezut ca vor fi un boost de energie, dar nu a fost sa fie, asa ca nu le voi mai cumpara.
  • Ginkgo Biloba Tonic Cerebral de la Dacia Plant - am vrut sa iau ginkgo pentru imbunatatirea circulatiei si pentru o mai buna functionare a functiilor cerebrale. Efecte s-au vazut, si deja am inceput a doua cutie - le gasiti aici la o oferta foarte buna, 1 pachet + 1 gratis.
  • Ulei de peste - Norwegian Cod Liver Oil  de la 21st Century - sursa de omega, mi se pare ca face cu siguranta o diferenta, si este la un pret imbatabil - 3.54 $ pentru 110 capsule moi, pret cu care la noi nu cumperi nici 10 capsule. Este a doua cutie pe care o consum, si cu siguranta veti mai vedea astfel de cutiute pe aici!
Produse pentru protectie solara:




  • Emulsie pentru plaja Exotic cu extract de catina si SPF 10 - cumparata de la mare si ramasa saraca in dulap. Am gasit-o acolo si am zis ca a venit momentul sa ne despartim.
  • Spray Dulgon cu SPF 15 - si acesta ramas prin dulap din anii trecuti, tin minte ca era usor de folosit si intra rapid in piele.
  • Emulsie de plaja Exotic cu extract de morcov si SPF 50 - protectie maxima, se aplica usor, dar lasa pelicula alba evidenta.
Produse pentru ingrijirea corpului:




  • Lapte de corp de la Herbosophy cu muguri de plop, ulei de masline, unt de shea si vitamina E - primul produs de la aceasta firma incercat, dar cu siguranta nu ultimul. Mi-a placut extrem de mult, de la miros, la textura si la proprietatile de hidratare. Isi merita cu siguranta banii. Click pe numele produsului pentru a citi review-ul complet.
  • Crema de picioare 3 in 1 Prestige, ajutorul meu de nadejde pentru talpi fine si hidratate Are un pret foarte mic, de pana in 5 lei, si se gaseste la firma Ladys. Presimt ca o sa ne mai intalnim candva.
  • Crema epilatoare Satine de la Delia Cosmetics - firma poloneza, cu produse foarte bune. Nu stiu daca au aparut si pe piata romaneasca, eu le iau de fiecare data cand ajung in Republica Moldova.
  • Rezerva cu ceara de unica folosinta de la EpilatPRO - dand click aici puteti citi toate detaliile despre aceasta metoda de epilare, pe care eu o gasesc cea mai eficienta. La a doua epilare am inceput sa ma perfectionez si am realizat ca pot sa ma epilez cu foarte putin produs, asa ca urmatoarea rezerva o sa ma ajunga cu siguranta mai mult.
  • Deodorant anti-perspirant stick Linia Curata cu galbenele - luat din Republica Moldova, la un pret de pana in 10 lei, si a fost cat de cat decent pentru zilele nu prea calduroase. Nu o sa-l recumpar, cel putin nu in varianta aceasta, pentru ca de la un deodorant am mai multe asteptari.
Mostre: 




  • Una de la Nivea care, una de la Yves Rocher si una de la noua apa de parfum de la Avon, Perceive Oasis.
Produse pentru igiena coprului:




  • Sapun lichid Gala Fantasy cu ciocolata, portocale si vitamina F, a costat 3 lei si l-am luat de aici. Mirosea dumnezeiesc de bine, a Craciunurile copilariei, incarcate de savoarea portocalelor si a bomboanelor de pom. In plus, lasa mainile foarte hidratate si curata delicat pielea. Cu siguranta o sa recumpar sapunul lichid din gama aceasta.
  • Lapte de baie de la Cien cu vanilie si susan - daca la inceput nu m-a incantat atat de mult, acum am ajuns sa il ador. Miroasea foarte delicios a vanilie si nu usca pielea. Mi-ar fi placut, totusi, sa coloreze apa in alb sau galbui, dar cred ca trebuia turnat tot tubul pentru treaba asta. Daca l-ar mai aduce la Lidl, cu siguranta mi-as cumpara si rezerve.
  • Gel de dus Omia cu ulei de jojoba - mirosea putin mai bine decat cel de luna trecuta, dar tot nu m-a incantat. Cel putin sunt fericita ca am terminat produsele din aceasta gama, si cu siguranta nu-mi mai doresc sa le mai am prin preajma.
  • Gel de dus exfoliant Delia Cosmetics cu extract de alge - e al doilea sau al treilea tub pe care il folosesc, si cu siguranta si aici ca nu ultimul. Exfoliaza delicat, lasand pielea moale si catifelata. Este un chilipir luat si acesta din Republica Moldova - pana in 7 lei pe yub. Data trecuta nu l-am mai gasit, data viitoare poate am sanse mai mari.
Produse pentru machiaj:




  • Crema colorata de la Balea - prea inchisa pentru tenul meu, inclusiv vara. A fi trebuie sa fie fie ceva BB cream poate sau un fond de ten lejer, dar culoarea nu mi-a permis sa il testez cum trebuie.
  • Balea CC Cream - la fel ca cea de mai sus, la fel inchisa tare la culoare. Si .avea sclipici in ea, asa ca nu a devenit favorita.
  • Corector de la ELF, nuanta Apricot Beige - mi-a placut, are un pret bun, acopera decent, si deja i-am luat un inlocuitor, dar in alta nuanta.
  • Primer ELF in nuanta Sheer - mai trebuie oare sa mai zic ceva? Cel mai bune primer, intensifica culorile si le fixeaza intreaga zi. Momentan folosesc varianta Pearl, dar parca mai buna era prima.
  • Rimel Golden Rose pentru volum si alungire - super bun rimelul acesta, separa genele si le ofera volum fara sa le incarce, si am vrut sa ii fac un review, dar nu sunt in stare sa ii fac o poza decenta aplicat pe gene. Oricum, mai am si varianta curl, asa ca nu e timpul pierdut.
  • Pensula luata de pe Ebay, impreuna cu un set pentru masti faciale home made. S-a ciufulit rau saraca si a trebuit sa o arunc, dar si-a facut minunat treaba.
Produse pentru ingrijirea tenului:




  • Servetele de hartie K-Care, marca proprie Kaufland. Sunt cele mai bune seretele uscate pe lare le-am folosit pana acum, si am ajuns la concluzia ca nu cred ca mai vreau si altele.
  • Servetele demachiante Blanchette B marca proprie Kaufland, pentru ten sensibil. Recunosc, le-am incercat o data si pentru machiajul ochilor si pentru cel al tenului, dar nu as putea sa fac acest lucru o obisnuinta. Prefer oricand un bifazic si un demachiant clasic.
  • Demachiant bifazic pentru ochi de la Sephora, caruia i-am facut recent review aici. Imi mentin parerea, mi se pare a fi mult prea scump pentru ce poate sa faca.
  • Lapte demachiant Cien Clear cu extract de lotus si matase - mi-a placut mult si preconiziez ca oin viitorul apropiat il voi recumpara. Produsul este bun si spornic, iar pompita este ideala. Mai multe detalii aveti aici.
Ingrijirea orala:




  • Apa de gura Amalfi - luata din Auchan, daca nu ma insel, sau din Carrefour. Totusi, nu exceleaza cu nimic, asa ca nu o voi recumpara.
Aici se incheie si postarea cu goliciunile lunii, postare destul de lunga, in care era sa adorm de vreo 3 ori cu degetele pe tastatura , si nu o data am vrut sa inchip laptopul, sa las pe maine postarea si sa ma bag la somn. Am ajuns insa la final si ma bucur sa numar + 40  de produse la categoria aceasta.

Voi ce produse ati consumat in ultima vreme?

Kiss Kiss.

You Might Also Like

14 comentarii:

  1. În sfârșit și altcineva cu muntele de produse, și mai ales cu muntele de șervețele umede. Hai și pe la mine: http://ale-ella.blogspot.ro/2015/07/preferatele-lunii-mai-iunie.html

    RăspundețiȘtergere
  2. wow cate produse..eu poate in 2-3 luni termin atatea :)
    esti harnica..

    RăspundețiȘtergere
  3. De data asta mă simt mic copil pe lângă tine, dar te întrec eu luna viitoare! :)) Bravo, ai fost foarte harnică!
    Am reținut crema de picioare Prestige, laptele demachiant Cient (mă încântă tare pompița) și șervețelele de la Kaufland, pe care nu-mi amintesc să le fi încercat.
    Primerul Elf e și printre consumatele mele, dar eu am rămas puțin dezamăgită, de când i-au schimbat formula nu mai e chiar la fel de eficient. :( Păcat! Dar văd partea bună a lucrurilor: acum am scuză bună să mai experimentez cu altele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De abia astept sa vad si prada ta! Daca au schimbat formula la elf, e cam tare nasol, ca mie-mi placea foarte tare. Acum mai am un primer de la MUA, sunt curioasa sa vad cum e!

      Ștergere
  4. Wow...ai fost foarte harnicuta luna trecuta :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai adunat ceva produse consumate. Ai umplut un sertar cred. Imi place sa vad o gramada de produse Balea. Asta inseamna ca si tie iti plac.

    www.rokolla.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi plac mult cele de la Balea, dar ajung greu intr-un oras care are magazin. Dae si cand ajung... :))

      Ștergere
  6. Luna asta a fost spornica si la mine! Imi tot fac cu ochiul produsele din Republica Moldova, dar daca acum se trece la fratii nostri cu buletinul, cred ca dau si eu o fuga pana la Cahul sa vizitez zona si sa fac putin shopping (daca am de unde). Ar fi interesant kitul de epilare, dar eu m-am invatat cu lama de ras si partea buna la mine e ca firele nu cresc mai groase si mai negre, cum e mitul, ci la fel. dureaza foarte putin si nici nu cresc a doua zi. mnah...vechile obiceiuri mor greu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Cahul n-am fost niciodata, eu ma duc in Chisinau. Daca ajungi in MD, iti recomand magazinul Supermarket Nr. 1, are o gama mare de cosmetice!

      Ștergere